E o traditie in istoria Romaniei sa vedem intelectuati inrolati. Am vazut pupincurisme la adresa lui Carol I (caruia ii datoram totusi Romania moderna), si pe Antonescu l-au in brate, le-a placut nationalismul de extrema-dreapta (unii chiar erau convinsi ca represiunea si antisemitismul erau justificate, multi au tacut de teama si din oportunism).
Apogeul a fost comunismul, incepand cu Sadoveanu, Calinescu, Petru Dumitriu, Labis, continuand cu istorici de tip Scurtu, Buzatu, pana la apoteotecii Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Eugen Palade, Sabin Balasa, Adrian Paunescu. Nici Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Dinu Giurescu, Vladimir Tismaneanu, Stefan Augustin Doinas n-au pregetat sa-si aduca intr-un fel sau altul osanalele pentru a supravietui. Imi veti spune, astea erau timpurile, nu-i putem judeca, intrucat noi n-am trait vremurile alea.
Bun, sa-i lasam in pace pe intelectualii care s-au aservit sub dictatura si sa ne aplecam asupra celor care vietuiesc in prezent. Acum nu avem constrangeri, suntem liberi sa ne exprimam, putem face cariera datorita meritelor noastre. Si totusi, inrolarea intelectualilor se regaseste acut si in conditii de democratie.
In 2004 ne-am bucurat cu totii ca am scapat de Nastase si ne-am pus sperante in Basescu si in Tariceanu. Cand cei doi au inceput sa-si care pumni reciproc, ne-am taberizat, unii au cantat cu liberalii, altii cu PD-isti. Diferenta este insa ca partizanii lui Tariceanu nu s-au transformat in menestreli, ci l-au criticat pentru diversele gafe si neajunsuri (numiri total neinspirate in guvern, concedieri de tehnocrati, gestionare proasta a fondurilor europene, incetinirea luptei anti-coruptie, prietenie excesiva cu Patriciu - pana a suna la cabinetul lui Macovei sa se intereseze de dosarul acestuia etc). In schimb, lautarii lui Basescu au facut exces de zel in apologia presedintelui si au tacut malc cand acesta a luat-o pe aratura.
Voi incepe, poate nu tocmai cinstit - caci e recenta - cu declaratia lui Theodor Paleologu (doctor in filosofie in Germania), ministrul Culturii, al carui tata s-ar rusina cu siguranta auzind declaratia cum ca Traian Basescu ar fi un Napoleon al III lea pentru Romania si atitudinea sa fata de „popor” ar aduce cu atitutidea gaullista impotriva partidelor. Sigur, Napoleon al III lea este o personalitate controversata, a avut puteri absolute, a cenzurat presa, s-a auto-proclamat imparat, a proscris numerosi scriitori printre care Flaubert, Baudlaire, Victor Hugo. Dar nu la acest aspect se referea ministrul Culturii, ci la perioda de liberalizare a imperiului, cand Napoleon al III lea intelege sa-si atraga intelectualii de partea lui si sa-i coopteze la putere; legalizeaza dreptul la greva; relaxeaza cenzura si incurajeaza dezbaterile parlamentare de tip democratic. Basescu apare astfel ca promotorul unei Romanii in plina dezvoltare, cu realizari politice, economice si culturale extraordinare, rolul jucat de presedinte fiind unul prolific. Napoleon al III lea sau „Conducator iubit” - arie identica din opera de dat limbi!
Sa-l luam acum pe Horia Patapievici. In 2004, domnia sa a publicat mai multe articole in care il certa, pe buna dreptate, pe presedintele Iliescu ca face campanie electorala PSD-ului, cand seful statului trebuie sa fie impartial. E drept, pe vremea aceea, Patapievici nu era directorul ICR si isi permitea, in calitate de intelectual independent, sa-si dea cu parerea. In 2008, domnia sa a tacut malc, cand Basescu a facut campanie PD-ului, mult mai pe fata decat predecesorul sau de la Cotroceni. A tacut malc si cand Basescu a girat alianta guvernamentala PD - PSD, desi Patapievici criticase alianta parlamentare PNL – PSD. Bun, a tacut, sa spunem, pentru ca, director fiind la ICR, trebuia sa urmareasca interesul institutului – unde Basescu il numise sef si caruia tot Basescu ii acordase un buget de toata stima. Patapievici a iesit insa la rampa sa-l apere pe presedinte cand acesta a fost destituit de Parlament sau cand a „gresit” cu formula „tiganca imputita”. Domnul Patapievici a luat atitutidine fata de presa cand jurnalistii l-au atacat pe Basescu, denuntand orchestrarea campaniilor rau-voitoare impotriva presedintelui. Inteleg ca astazi Patapievici nu mai poate fi judect drept un independent – e sef al unei istitutii coordonate de presedintia Romania – inteleg sa taca si sa-si vada de ICR, dar sa taca de tot, nu sa latre a caine de paza al Cotroceni-ului.
Ca sa nu mai vorbim de colegul sau, Mircea Mihaes, care ne vorbeste despre clicile pe care le-a spart si le-a infricosat Basescu, de imacularea presedintelui, care cica nu a fost implicat in niciun caz de coruptie si care nu are in jurul sau nicio oligarhie. Pe Mihaes nu l-a deranjat nici faza cu „tiganca imputita”, nici faza cu „pasarica”, nici imixtiunea lui Basescu in treburile guvernului, nici intrigile permanente ale presedintelui, nici atitudinea sa misogina fata de jurnaliste, nici derapajele verbale fata de opozanti si jurnalisti. Inteleg de asemenea ca Mihaes nu mai este nici el independent, din aceleasi motive ca si Patapievici, dar e o diferenta intre a urma cu competenta un program institutional si a nu iesi la rampa sa-ti critici superiorul si aplombul de care da dovada adjunctul de la ICR in laudele aduse lui Basescu – in cu totul alte domenii decat cel al culturii, unde ar fi poate indreptatit sa o faca, pentru ca stie rezultate.
Sa ne mutam acum la Bob Dylan-ul comunismului romanesc (formula nu-mi apartine, a fost preluata dintr-un articol despre istoriografia romaneasca despre comunism, publicat in revista La Nouvelle Alternative). Daca nu v-ati prins cine e, e vorba de Vladimir Tismaneanu. Coordonator al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste, profesorul din America, s-a angajat intr-o campanie furibunda de sustinere a lui Traian Basescu. Da, inteleg ca profesorul s-a simtit onorat sa coordoneze condamnarea comunismului si bucuros ca aceasta s-a produs, chiar daca nu a avut decat o semnificatie simbolica si atat. In numeroase articole si pe blogul lui, Tismaneanu s-a transformat insa intr-un combatant vehement al tuturor criticilor care il inconjoara pe Traian Basescu. Dar mai mult, este un menestrel desavarsit. Iata un singur citat edificator, in care profesorul vorbeste despre:
„virtutile lui Traian Basescu, pe care adversarii jurati i le contesta cu o malitie de-a dreptul maniacala. Intre acestea: realism, curaj, viziune, imaginatie politica, adversitate ireconciliabila in raport cu profitorii, jecmanitorii, snapanii, pezevenghii, puslamalele, pehlivanii, escrocii, falsii patrioti stalinoizi si fascistoizi, tragatorii de sfori prin diversele cotloane oligarhice, pe scurt, vorba lui Eminescu, “tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura”.
M-am intrebat insa de ce Tismaneanu, un politolog onorabil, nu a luat nicio pozitie fata de declaratiile presedintelui privind „geniul militar” al lui Antonescu, evitand in schimb sa vorbeasca despre pogromul impotriva evreilor declansat de Maresal si sa-l catalogheze pe acesta drept criminal de razboi. Tismaneanu a parut atunci ca uita istoria sau ca gafa presedintelui nu merita sa fie punctata.
Nici cel mai cunoscut scriitor roman contemporan nu se lasa mai prejos. Mircea Cartarescu ne explica, dupa ce a dat cu pietre in liberali pentru alianta cu PSD-ului, de ce era normal ca PD-ul sa se alature social-democratilor la guvernare. Mai bine niste corupti ca PDS-istii, decat niste „tradatori” ca PNL-istii. Cartarescu a avut macar bunul simt sa arate totusi si puroiul PD-istilor, afirmand ca prin asta se delimiteaza de asa-zisii „intelectuali ai lui Basescu”. Intr-adevar, Cartarescu pare mai putin servil, poate si pentru ca nu are nimic de pierdut. El oricum e Mircea Cartarescu si banii nu ii vin numai de institutiile statului, cele aflate in subordinea lui Basescu.
Lista intelectualilor inrolati astazi in frontul lui Basescu este lunga: Patapievici, Mihaes, Paleologu, Cartarescu, Tismaneanu, Traian Razvan Ungureanu, Catalin Avramescu, Alina Mungiu Pipidi, Paul Aligica, Gabriel Liiceanu etc. Intersele? Diverse: salariul fix si mare, pozitia sociala inalta, aparitia pe o lista electorala europeana, pozitia de ambasador, sponsorizarea unei carti, finantarea unui proiect.
De fapt, toata grafomania mea de astazi, pentru a spune ca exista un pericol in aceasta complicitate suspecta dintre stat si intelectuali, in aceasta punere a „mintilor” si a capitalului de imagine in slujba unui om. Inrolati astfel, intelectualilor le amorteste spiritul critic, uneori chiar se auto-cenzurează pentru a legitima partidul sau pe presedinte, subtiaza corul oamenilor liberi si descurajeaza luarea de pozitie. Mai ales ca, din pacate, asta Romania e o societate a „boierilor mintii”. Dar despre asta, intr-un alt episod.
O intrebare ma mai bantuie totusi: oare isi dau seama si atunci sunt de rea-credinta; sau sunt inconstienti si atunci mintile lor - in fata carora ne scoatem palaria in ceea ce priveste productia stiintifica sau literara - sunt subrede si contorsionate?
PS: Melting, cred ca ar trebui sa ne reimprospatezi memoria cu articolul tau taios de acum ceva timp.
