Si in Bucuresti 6 - Block Bach

Spectacolul suna (la trecut) interesant: poveste de dragoste la bloc pe muzica de Bach. Regia (Dabija), coregrafia (Mazilu), dansatorii (Mazilu si Monica Petrica) sunau si ei promitatori. Ei bine, Block Bach la Odeon e dezamagitor. Nu surprinde prin nimic, e static, aproape de plictis, stangaci in dans, artificial iar Mazilu neelastic, ne-reiniventat, cu aceleasi miscari pe care de ani de zile le-a facut rutina.

Cateva momente de sensibilitate anima totusi Block Bach: un dans de amor, in care Monica Petrica e remarcabila si dejunul nedansat al batranei de la bloc, intr-o amiaza insorita de realism socialist. Bucuria unui moment simplu, fara nimic spectaculos, ca atatea altele care ne anima existenta si ne fac vii!

Si in Bucuresti 5 - O noapte furtunoasa

Vreti sa vedeti cel mai tare Rica Venturiano din ultimii ani? Mergeti la Teatrul din Iasi, care a venit zilele astea si la Odeon Bucuresti. Cosmin Maxim e inepuizabil in acest rol: niciun moment de plictis, de eroare; amplu, ultra-contemporan, un fel de cartierist simpatic, cu pretentii intelectuale si sexualitate exteriorizata... E bun!!! Atat de bun ca merita sa luati trenul!!!

Spectacolul in sine are unele hibe: se tipa mult (cam asta e viziunea acum in teatrul romanesc), cativa cabotini, unele glume de closet, care se petrec chiar in closet, Dar se rade!!! Ca de obicei Dabija nu a ratat. Si Petronela Georgescu e randul ei remarcabila in rolul Vetei!

Pentru ea si Venturiano, nu ratati spectacolul!!!

Deodata in adancul padurii

O carte despre si impotriva uitarii. Intr-un sat la capatul lumii, animalele au disparut. Tristetea si teama invaluie noptile acelei mici comunitati, care nu vrea sa-si aminteasca de ce... intrebarile despre trecut sunt tabu, cautarea adevarului interzisa, uitarea uninam institutionalizata... momentul acela, in care animalele s-au retras, ingropat in negare... si alaturi de uitare, o tacere insuportabila, o atmosfera sumbra, o nefericire ca la sfarsit de lume...

La marginea satului padurea si duhul ei, Nehi, par sa ameninte cu adevaruri de nerostit... doi copii, Mati si Maya, traverseaza granita satului si purced in explorarea padurii, a trecutului, a memoriei... o carte despre toleranta, despre nevoia de a cunoaste istoria, de a o asuma... la final nu aflam nimic despre un moment anume, in care ceva remarcabil s-a intamplat, ceva care a determinat plecarea animalelor.

pentru ca raul se instaleaza treptat si devine banal! si aici e cheia acestei carti.