elsa's days on earth

Chiapas: saracie, analfabetism si vegetatie luxurianta

2012-02-09T15:26:00.008-04:00

Unul dintre cele mai bogate state ale Mexicului si una dintre cele mai sarace populatii ale Mexicului. Paradox latino american devenit rutina: petrol, gaz, cafea, porumb, vite, lemn, tursim, toate in mainile unui grup restrans, versus agricultura de subzistenta, abandon scolar, malnutritie. 80% din populatia Chiapsului (indigeni in mare majoritate, evident) traieste fara electricitate (cand Chiapsul produce 30% din energia electrica a Mexicului), fara ingrijire medicala si chiar fara apa potabila (sic!). 80% din copii sufera de malnutritie, 60% muncesc de la varsta de 5-6 ani, iar o treime sunt nescolarizati.

Turisti in Chiapas, vedem minunatele peisaje muntoase, Pacificul, jungla, vegetatia luxurianta, misterioasele si romanticile temple maya, si nu vedem, sau ne facem ca nu vedem precaritatea pe care o traiesc oamenii.

Pentru asta m-am oprit in Chiapas (ar fi fost acelasi lucru in Guatemala, dar nu am avut oportunitatea) sa lucrez 1 luna ca voluntar in proiecte de prevenire a abandonului scolar. O luna de cultura, politica si angajament social mexican. Si ceva tequila:)).

War Photographer

2012-02-08T20:08:00.005-04:00

James Nachtwey, unul dintre cele mai puternici fotografi de razboi si situatii de criza. Aici: Cecenia, Kosovo si Afganistan.

Daca vreti mai multe despre el si despre meserie in general, descarcati War Photographer, documentarul lui Christian Frei.

Yaxchilan

2012-02-06T18:56:00.005-04:00

Despre Yaxchilan (in traducere libera Pietrele Verzi) am sa spun doar ca e cel mai romantic site maya pe care l-am vazut. La granita cu Guatemala, pe malul raului Usumacinta (se ajunge numai cu barca), Yaxchilan ramane in mare majoritate acoperit de jungla, cu foarte putine constructii excavate, un model de site, unde grija pentru selva si biosfera ei e mai mare decat goana dupa turisti...

Asa ca in Yaxchilan te poti trezi singur in mijlocul junglei si al ruinelor, fapt de negandit in alte locuri.

Aliat al Tikalului si adversar al Palenque, Yaxchilan a cunoscut apogeul in 750, fiind un important centru cultural si artistic. Acoperit apoi de jungla, a fost redescoperit la sfarsitul secolului XIX, dar a fost lasat in pace o buna perioada de timp. Chiar si azi, dupa numeroase investigatii si excavatii, Yaxchilan ramane intr-o proportie covarsitoare ascuns sub padure.
In "piata centrala" a orasului, la umbra zecilor de Ceiba, sau in potecile laturalnice inaintand in jungla, simti bucuria naturii si romantismul unei lumi pierdute...

Tikal

2012-02-06T18:30:00.006-04:00

Fara indoiala, unul dintre cele mai spectaculoase orase maya. Atat prin inaltimea templelor (cel mai inalt de 59 m si altul de 47 de metri), prin intaniderea lui, cat mai ales prin biosfera parcului natural: selva in toata splendoarea ei, maimute urlatoare si maimute paianjean, papagali, jaguari si pantere (pe cele din urma evident nu le-am vazut).

Vorbeam despre relatia mayasilor cu natura, dar de fapt, la o privire mai atenta, ipocrizia e mereu aceeasi: venerau copacii si totusi au defrisat la greu peste tot pentru a putea cultiva (in Tikal, de exemplu, in 800 dupa Cristos, traiau 100.000 de oameni, care trebuiau sa manance. Cum? distrugand padurea si plantand porumb); venerau animale, dar le mancau fara nicio problema...In Tikal, ca in toate celelalte orase maya, distrugerea naturii si suprapopularea au condus la abandonarea treptata a locului si la caderea lui in ruina (plus faptul ca in Tikal, toate resursele de apa proveneau exclusiv din stocarea ploii - cand nu ploua, se murea:((. Asta undeva prin 900, dupa 600 de ani de extindere si 200 de dominatie infloritoare asupra intregii zone.

Semuc Champey

2012-01-22T21:22:00.005-04:00

Parc natural minunat, cu bazine cristaline si cascade in mijlocul junglei. O alta liniste plina de frumusete!

Banane si razboi civil

2012-01-11T15:07:00.006-04:00

Guatemala, o tara cu adevarat turmentata, impietrita in statut de bananiera de catre United Fruit Company (UFC), interesele americane si propria coruptie.

In 1950, pamanturile Guatemalei apartineau in proportie de 80% unor companii straine, UFC fiind cea mai puternica. 15% se aflau in mainile marilor proprietari guatemalteci si doar 5% apartineau marii majoritati a populatiei. Cum s-ar spune, un fel de Ev Mediu, unde sintagma reforma agrara era complet necunoscuta.

In 1952, Jacobo Guzman, presedinte progresist, indrazneste sa nationalizeze pamanturile necultivate ale companiilor straine (principala vizata fiind UFC) si intreprinde o reforma agrara, anume improprietareste 100.000 de familii guatemaltece cu cate 9 hectare de pamant fiecare.

Dar, in 1954, CIA (unii responsabili CIA erau actionari UFC) organizeaza o lovitura de stat impotriva lui Guzman - acuzat de comunism - si il impune la putere pe colonelul Castillo Armas (nume de-a dreptul simbolic:)), care reda pamanturile vechilor proprietari.

Si asa, in anii 1960, se nasc guerilele rurale (de stanga, evident - cum dracu sa nu fi de stanga intr-o tara ca asta!), care incearca sa obtina pe calea arñelor, ceea ce este imposibil de obtinut pe cale legale: Pamantul!

Razboi civil timp de 36 de ani: 200.000 de morti si disparuti, escadroane ale mortii organizate de guvernele de dreapta in numele combaterii comunismului, in bine cunoscuta si ucigasa Doctrina a Securitatii Nationale, masacre si deplasari fortate de populatii indigene (pe de o parte, intrucat populatia indigena sustinea guerilele, pe de alta parte, scopul era sa impiedice diferitele populatii sa comunice intre ele, intrucat vorbesc limbi diferite), trafic de drog ( si de o parte si de alta - de, de undeva trebuia sa-si ia oamenii banii pentru arme), tortura etc.

Prinsa intre guerile si armata, populatia indigena a fost evident principala victima, reprezentand 80% din persoanele ucise sau disparute in cei 36 de ani de razboi!

In 1996, finalul razboiului civil a marcat si nasterea unei comisii de adevar: Comission de Esclarecimiento Historico, care in 1999 a publicat raportul sau Guatemala: Memoria y Silencio
http://shr.aaas.org/guatemala/ceh/report/spanish/toc.html

Dar despre importanta si eficienta acestei comisii, in episodul viitor!

Rogoberta Menchu

2012-01-09T16:45:00.006-04:00

Premiu Nobel pt pace in 1993, Rigoberta Menchu s-a nascut in Guatemala, intr-o familie saraca, populatie quiche, si a inceput sa munceasca de la varsta de 5 ani pe plantantii, impreuna cu mama si fratii ei. Unii dintre ei mor din cauza conditiilor infecte de munca, mama este asasinata, iar Rigoberta decide la varsta de 14 ani sa invete spaniola, pentru a putea sa-si spuna povestea. Implicata in apararea drepturilor populatiei indigene din Guatemala, Rigoberta va deveni purtatoarea lor de cuvant in presa americana si europeana si la ONU. Cartea ei, Me llamo Rigoberta Menchú, y así nació mi conciencia, a reprezentat unul din principalele manifeste ale populatiei indigene din Guatemala, in anii 80. Rigoberta Menchu, model de lupta impotriva sistemului, dinauntrul sistemului.

PS: Atropologul american David Stoll pune la indoiala biografia Rigobertei. Dupa el, nu a copilarit pe plantantii, ci intr/un colegiu religios, unde a invatat spaniola. Iar familia ei nu ar fi fost atat de saraca... De interogat! In orice caz, cartea lui Rigoberta Menchu y la historia de todos los guatemaltecos pobres a cauzat o intreaga polemica...

Atitlan

2012-01-09T15:20:00.004-04:00

Unul dintre cele mai frumoase locuri din lume... Si atata energie frumoasa...

Ceiba - copacul sfant

2012-01-05T20:16:00.005-04:00

CEIBA

In mitologia maya, lumea cunoaste cicluri de viata si distrugere. Asa ca, dupa fiecare potop, determinat de infidelitatea si deriva umana, zeii deschid iarasi cerurile si incearca un nou fel de om. Mai intai a fost cel de pamant, apoi cel de lem, apoi cel de porumb. Dar inainte de nasterea omului, zeii separa apa de cer, creeaza pamantul si, imediat dupa, arborii. Intrucat fara arbori, omul nu poate trai...

Arborii sunt asadar sfinti, iar intre ei, in a nu stiu cata creatie, Ceiba joaca un rol central. Zeii aduc pe pamant 5 astfel de copaci, fiecare cu pasarea si culoarea lui. Nord (alb), Sud (rosu), Est (galben), Vest (negru), sustinand lumea (imaginata ca un patrat) si Centrul Universului: verdele cu energia lui creatoare! Ceiba leaga lumea terestra umana de lumea infraterestra si de cer. Arborele devine astfel simbol al legaturii sacre intre om si zei, intre pamant si trancendenta.

Iar in aceeasi poveste, urmatorul potop este vazut ca o lupta (evident determinata de oameni) intre pasarile acestor arbori. Si doar doua vor ramane si apoi una va muri, iar cealalta ranita va zbura spre arborele ei, si astfel pasarea si arborele vor fi mereu impreuna, dar una nu va supravietui fara alta si, asa, cu pasarea lui sangeranda arborele se va usca si el si atunci lumea se va sfarsi....

Mexic-Guatemala prin Vest

2012-01-04T22:48:00.008-04:00

Asadar, din Tapachula (oras urat rau) ai 2 autobuze spre Guatemala City (oras de evitat). De preferat, cel de dimineata, la 6, sa treci granita pe lumina. Nu de alta, dar la Talisman (punctul de frontiera) te dai jos intr-un vertij de bisnitari care schimba valuta (inofensivi, nu va ingrijorati), mergi 500 m prin no man's land cu forfota, mancare, taxiuri care vor sa te duca dintr-o parte in alta, tranzit, trafic de de toate, se spune (nu l-am vazut).

Frontera Talisman

Te urci apoi la loc in autobuz si la 500 m iti apare in toata splendoarea padurea guatemalteca: ulmi, bananieri, mango, tuplini acoperite de ferigi, toate laolalta si uneori bucati intregi de iarba verde crud. Cum s-ar spune, amor la prima vedere.

Padure guatemalteca

Dupa alte 4 ore, in drum spre Guatemala City, am coborat la intersectia spre Panahachel Atitlan. Fructe, gratare, carne, sucuri naturale (evident si coca-cola), pucei, catei, celebrele chicken-bus, camioane, un adevarat spectacol, din pacate in mizerie lucie si pat-uri cat cuprinde. De aici, intr-un van cu toate ferestrele deschise, copii care transporta produse alimentare si pui vii, 45 de min pana la San Lucas, pe drumul cafelei!

Plantatii de cafea

O lumina perfecta, lucind diafan peste frunzele de cafea si alte plante de nerecunoscut.

Din San Lucas, cu o familie de indigeni intr-un jeep, alte 30 de min, pana cand, se zareste in toata splendoarea Atitlanul.

Atitlan

Si inca putin, coborand spre Panahachel si portul lui de sat principal pe malul lacului....

Si o margarita:))

Un poco de historia mexicana 3 Mayasii

2011-12-31T15:01:00.007-04:00

PALENQUE

COBA

TULUM

Am intrat in teritoriile maya. Asta inseamna Yucatan, Chiapas, Guatemala si Honduras. Prima regiune am cunoscut-o anul trecut cu Chicen Itza (inalt, imens, dar transformat intr-un fel de targ si mult prea excavat pentru gustul meu), Tulum (in culori vii pe malul Caraibelor – unicul templu situat la ţarm, intr-un fel cel mai romantic, cu plaja lui ascunsa intre stanci) si Coba (poate cel mai spectaculos prin salbaticie şi densitatea selvei). Anul acesta am continuat in Chiapas, cu Palenque, in mijlocul junglei, poate cel mai impresionant pana acum, avand in vedere vegetatia si plasarea lui la poalele muntilor. Si extrasezonul, care goleste locul de turisti si te lasa in intimitatea aceastei cetati mayase.
Bun, ce e cu mayasii astia si de ce sunt atat de iubiti in Mexic? Urmasi ai unor triburi asiatice migratoare, stabilite aici dupa traversarea stramtorii Bering (undeva prin 2000 inainte Cristos), mayasii au dezvoltat un imperiu infloritor intre 250 şi 900 era noastra. Pentru o vreme indelungata, asta inainte de 400, erau guvernati de preoti, iar procesiunile religioase si meditatia constituiau principalul aspect al vietii mayasilor. Lucru care a continuat si dupa 400, chiar daca diversele triburi maya au inceput sa se lupte intre ele, iar conducerea statelor a fost preluata de razboinci. In cetatile maya se traia intr-un puternic cult al naturii, fiecare element natural fiind reprezentat de un zeu: pamant, aer, foc, apa, arbore, noapte, ploaie, soare, pasare, jaguar etc. Toate aceste elemente erau venerate constant, iar mayasii traiau intr-un adevarat respect pentru natura, tradus prin ritualuri, incantatii, dansuri, dar şi prin sacrificii animale si umane. Lumea lor se numara in cicluri precise de final si inceput de lume, determinate de intoarcerea sau aparitia diversilor zei, iar viata lor era marcata de o puternica legatura cu cosmosul si dimensiunile lui. Detineau o scriitura hielogrifica elaborata si o vasta literatura (arsa de spanioli), erau talentali matematiciani si astronomi si buni navigatori.
Pentru mexicanii de azi, mayasii reprezinta in primul rand o viata spirituala intensa, traita pentru armonia cu natura, o forma de rezistenta la aspectele negative ale modernizarii, o uniune cu lumea de dicolo si cu elementele cosmosului. Omul, inteles ca un fragment al unei unitati transcendentale, in care fiinta umana se contopeste cu tot ce o inconjoara, vizibil sau invizibil. Bun, ca multe dintre civilizatiile precolumbiene, cea mayasa a cunoscut o criza importanta dupa 900, multe dintre cetati fiind pur si simplu abandonate. Presupusele cauze: suprapopularea alaturi de epuizarea resurselor. Si poate superstitiile legate de ciclurile religioase... Apoi, peste mayasi au venit toltecii si o alta epoca tolteco-mayasa s-a derulat in aceeasi cultura de venerare a naturii, pana la venirea spaniolilor, cand, din pacate, cam totul a ars...

Un poco de historia mexicana 2 Aztecii

2011-12-26T19:42:00.003-04:00

Peste zapoteci si mixteci au venit, undeva prin 1300, aztecii (sau mexica). Oameni ai Azatlanului, taram mitic niciodata identificat (unii il plaseaza intr-o insula din vestul Mexicului, dar nimic nu e sigur), aztecii s-au asezat initial, « condusi de o pasare colibri » in actualul Ciudad de Mexico, fondand Mexico-Tenochtotlan, care urma sa devina pe la 1500 cel mai mare oras al lumii (300.000 de locuitori, mai mult decat in Paris sau Constantinopol). Dupa ce peiscuitul si vanatoarea nu le-au mai ajuns, aztecii s-au facut razboinici, inaintand incet, incet, de fapt destul de repede, pe intreg teritoriul actual al Mexicului, punand bazele unui imens imperiu si supunandu-i, mai mult sau mai putin, pe zapoteci, mixteci, mayasi si altii…
Popor razboinic, aztecii au facut din cucerirea altor teritorii un adevarat cult, care mergea mana in mana cu ritualurile lor de glorificare a zeilor. Dincolo de nevoia de resurse, razboiul insemna human ressources, adica recrutare pentru sacrificiile umane destinate diversilor zei. Nasterea omului trebuia marcata de o adorare constanta a creatorilor, iar principala ofranda era sangele. Mai intai propriul sange, de aici cultura piercingului, apoi sangele altora si mai ales inima altora, care era smulsa pe viu si oferita, cat inca mai palpita, divinitatilor. Asa ca, de exemplu, in Mexico-Tenochtotlan, in 17 ani (intre 1486-1503) 20.000 de mii de prizonieri au fost sacrificati numai in cinstea zeului Soare… Barbari rau am putea spune… Dar ce sa facem daca aveau un puternic cult al mortii, care nu se aplica doar altor triburi ci si lor insisi. Astfel, in fiecare an, un tanar era ales, purificat, devenind vocea zeilor si fiind sacrificat apoi, dupa 12 luni de viata de huzur, in bucuria generala, moartea sa reprezentand suprema onoare la care aspira intreaga comunitate… Barbari si bizari…
Dar, dincolo de asta, aztecii au lasat in urma arta, literatura (pacat ca au ars-o masiv spaniolii), minunate piramide (multe rase si ele de aceeasi spanioli) si mai mult, un model de oras similar Romei antice, prin baile publice (da, aztecii se spalau in fiecare zi si au fost de-a dreptul dezgutati de jegul conchistadorilor), bibliotecile si centrele lor de creatie.
Si totusi, predilectia lor pentru razboi, sange si sacrificii umane le-a adus multi dusmani, unii dintre ei facand alianta cu spaniolii si contribuiand la caderea imperiului aztec si la desparitia acestei civilizatii…

Tot Octavio Paz

2011-12-23T21:42:00.002-04:00

NINA
Nombras el árbol, niña.
Y el árbol crece, lento,
alto deslumbramiento,
hasta volvernos verde la mirada.

Nombras el cielo, niña.
Y las nubes pelean con el viento
y el espacio se vuelve
un transparente campo de batalla.

Nombras el agua, niña.
Y el agua brota, no sé dónde,
brilla en las hojas, habla entre las piedras
y en húmedos vapores nos convierte.

No dices nada, niña.
Y la ola amarilla,
la marea de sol, en su cresta nos alza,
en los cuatro horizontes nos dispersa
y nos devuelve, intactos,
en el centro del día, a ser nosotros.

Octavio Paz

2011-12-23T15:44:00.006-04:00

Descopar ce-ar fi trebuit deja sa stiu... Octavio Paz, poet mexican de talia lui Neruda, premiu Nobel in 1990...

MAS ALLA DEL AMOR
Todo nos amenaza:
el tiempo, que en vivientes fragmentos divide
al que fui del que seré,
como el machete a la culebra;
la conciencia, la transparencia traspasada,
la mirada ciega de mirarse mirar;
las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba, el agua, la piel;
nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,
murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.

Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,
ni el delirio y su espuma profética,
ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.

Más allá de nosotros,
en las fronteras del ser y el estar,
una vida más vida nos reclama.

Afuera la noche respira, se extiende,
llena de grandes hojas calientes,
de espejos que combaten:
frutos, garras, ojos, follajes, espaldas que relucen,
cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.

Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,
de tanta vida que se ignora y se entrega:
tú también perteneces a la noche.
Extiéndete, blancura que respira, late,
oh estrella repartida,
copa,
pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,
pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.

alta liniste

2011-12-20T13:00:00.005-04:00

Alta liniste, alt no man's land... Mazunte si micul sau golf pierdut intre munti... Loc de adormit neuronii si de exaltat simturi...

un fel de tristete

2011-12-18T21:49:00.004-04:00

momente de tristete, oboseala amestecata cu alcool, cu putina singuratate, un soi de chagrin d'amour... calatoria e facuta sa fie asa, cu intalniri si separari, cu unele distante care se traverseaza repede si altele care in final se pun intre oameni, distante mai intai geografice, apoi interioare... felul asta de tristete face parte din calatorie. e inevitabil, ca in orice bucata de viata. doar ca se petrece cu viteza mai mare. un shortcut, atat al bucuriei, cat si al trecerii ei...

e liniste si fosneste pacificul. iar tot ce-mi spun e ca singura mare tristete se afla in absenta dorintei. restul e doar viata...

Rufino Tamayo

2011-12-17T22:04:00.014-04:00

Nascut in Oaxaca, Rufino Tamayo face parte din generatia Rivera, Kahlo, Orozco. Influentat de Rivera intr-o prima faza, apoi de Picasso si Braque, va aduce cubismului propria linie, inspirata din simbolurile culturilor precombiene si din viata Mexicului. Cuvantele de ordine: fantasticul, solaritatea si evident indienii.

Intre pictorii mexicani din aceeasi generatie, Tamayo face nota discordanta. Dezangajat politic (desi a cochetat putin cu socialismul, a abandonat militantismul pentru a se dedica in totalitate artei), va fi marginalizat de contemporanii sai mexicani, dezamagiti de pictura fantastica (catalogata drept naiva). Apropiat intr-o prima faza de Rivera, va fi catalogat drept reactionar socialist in Statele Unite si tratat cu suspiciune o buna bucata de vreme.

In ultima decada a vietii (moare in 1991), Tamayo va fi insa recunoscut la nivel international drept unul dintre cei mai importanti pictori ai secolului XX.

Un poco de historia mexicana 1

2011-12-17T16:08:00.005-04:00

Mixtecii au invadat o parte din teritoriile zapotece, undeva prin 900 A.D. Erau renimiti pentru prelucrarea metalului si mai ales pentru bijuteriile lor. Au trait in relativa armonie cu Zapotecii si si-au scris istoria in cateva codex, printre putinele care au supravietuit cuceririi spaniole. Au fost la randul lor invinsi si ocupati de Azteci si s-au aliat apoi cu spaniolii, care treptat, treptat, i-au decimat... sau aproape. Ca si urmasii zapotecilor, indienii mixteci mai traiesc azi in muntii din Oaxaca, dar cultura lor e pe cale de disparitie.

Un poco de cocina mexicana 1

2011-12-16T22:10:00.006-04:00

Avem asadar asa: quesadillas: adica branza in tortilla, pusa pe gratar sau bagata la cuptor; tamal: malai, unt, carne de pui (in general) taiata marunt, mole, toate amestecate si bagate la cuptor (atentie, se serveste pe foi de banane, care nu se papa); si empanadas: originare din Argentina, dar foarte frecvente si aici: un aluat umplut cu diverse, branza, carne, pasta de masline, rosii, ce-ti pofteste inima.

Mujeres mexicanas (fantasticas)

2011-12-15T19:55:00.008-04:00

Flor Garduno si femeile ei fantastice...descoperite azi, intr-o galerie in Oaxaca. Atat de aproape de inima Mexicului, unde umanul, animalul si vegetalul se impletesc intr-un tot indivizibil...

Cocina mexicana elaborada

2011-12-14T21:46:00.010-04:00

Cine spune ca bucataria mexicana e saraca si mereu aceeasi, se inseala. Am descoperit in Oaxaca El Teatro Culinario, ceva deosebit... In ordinea imaginilor, tacos, empanadas si peste in sos alb cu spanac si avocado. Buuun
http://www.elteatroculinario.com/

un poco de historia mexicana

2011-12-13T00:10:00.010-04:00

In Oaxaca, prin 500 inainte de Cristos, au fost Zapotecii: sedentari, agricultori pasnici si cinstiti, ocupati mai mult cu gradinaritul decat cu sangele... in alte parti unii erau mai razboinici si mai violenti, dar Zapotecii, ei bine, nu, pe ei ii interesa linistea...si apoi iubeau arta, astronomia, matematica si hielogrifele (da, au scris inainte si la fel de bine ca mayasii). dar si mai mult iubeau fasolea, dovleacul, cacauoa, si evident ardeiul (pe preferinta picant).

Monte Alban a atins epoca de glorie undeva intre 300 si 700 dupa Cristos, la fel ca Mitla, centru religios al blanzilor Zapoteci. aici sacrificiile umane nu existau, dimpotriva, erau aproape crestini; iar daca le luam in calcul preocuparile: scrisul, desenul, pacea, pot fi considerati un fel de europa noastra de azi in plina civilizatie precolumbiana.

Dar peste ei au venit aztecii, un fel de chinezi de azi, doar ca foloseau violenta si nu puterea economica... si, pana la urma, Monte Alban s-a transformat intr-un mare cimitir, iar Mitla a devenit o vreme altarul sacrificiilor umane...

Pe urma au venit spaniolii si Zapotecii au dat-o rau in bara, s-au aliat cu ei pentru a scapa de masacrul aztec. Dar stim cu merge istoria, lupta impotriva unui masacru, se lasa mereu cu altul...

liniste

2011-12-11T23:06:00.006-04:00

Playa Cangrejo, undeva pierdut langa Salina Cruz: a fost bine, liniste, mancare buna, pustietate... liniste, atata liniste... va fi liniste si in 10 ani, sper...

un poco de cocina mexicana

2011-12-11T22:19:00.011-04:00

Se spune ca ar fi bogata si variata sau ca ar fi mereu acelasi lucru... nu-mi dau seama inca, dar am mancat cateva lucruri bune.

In ordinea fotografiilor celebri Tacos: tortillas, carne de vita, vegetale si lamaie sau cu diverse altele...

Fajita de res: felii subtiri de carne de vita la gratar, cu celebra branza de Oaxaca fondue (un fel de mozzarella, dar cu gust si miros mai puternic), vegetale, orez si fasolea neagra pe care o evit...

Si o chestie minunata: Pescado ala talla: peste pus pe gratar in folie de aluminiu, imbibat in diverse mirodenii si salata langa. O minunatie, servita intr-un sat in Pacific, pe o teresa tinuta de o familie.

asa ne duce valul

2011-12-05T00:22:00.002-04:00

planurile se pulverizeaza si valul ne duce... hors collection et drumul meu acum...
plec spre Atlantic :))

Oaxaca de Juarez

2011-12-03T14:23:00.008-04:00

Aterizat in culori vii, mirosuri de ierburi si fructe, artizanat floral si pitorescul indienilor. Niciun fel de depeizare la Oaxaca, sentimenul ca e intr-un fel acasa. Dupa 5 saptamani in Yucatan anul trecut, incepe acum calatoria in inima adanca a Mexicului, acolo unde indienii continua sa existe si sa isi ceara drepturile.

doresc

2011-06-20T18:21:00.006-04:00

o lume fara prejudecati, ura, rasim, competitie
in fel de fraternitate a fiintelor
socialism, desi nu sunt sigura...
dileme, desi mai putine dileme pentru mine...

mai presus de orice:
Dragoste
fie ea amoroasa, fraterna, prieteneasca, materna....
Tot ce vreau e un fel armonios de a trai impreuna:
Cu mai putin cinism si ipocrizie,
mai putina indiferenta, mai multe lucruri spuse in fata si...
Incredere!

Uneori, viata e ciobita de ambitii, de a varfuri, orgolii
Si tot ce vreau, atat de simplu...
E Sa fiu, fara povara lui Sa am...

Leviatan

2011-05-19T07:50:00.004-04:00

Leviatanul lui Anish Kapoor la Grand Palais, incursiune in abisurile interioare, in burta pamantului sau a monstrului devorator de suflete....
Pentru mine, senzatia temascalului maya, intalnirea dintre mine si mine...

Maestru al operelor monumentale, la intersectia dintre arhitectura si sculptura, Anish Kapoor ne propune prin Leviatanul o coborare in originea fiintei, cu duplicitatea ei esentiala de monstru si inger...

nimicuri zilnice

2011-03-12T17:07:00.002-04:00

haute-normandie, martie, anul asta...
seri cu shortcut-uri... cand atingi repede esenta... intelegi imediat...

Livada de Visini

2011-03-03T13:37:00.003-04:00

Ce in fond livada asta: o fericire apusa, un entuziasm sfaramat, pierderea atotputerniciei, a invincibilitatii pe care ti le dau tineretea... Moartea livezii e de fapt moartea sperantei ca "ingerii nu te-au parasit", ca se poate scapa de "trecutul care iti apasa pieptul si umerii", ca "viata asta dezlanata si nefericita" poate fi intr-un fel schimbata.

Destinul livezii cu visini e destinul Ranevskaei, distrusa de iubiri pasionale, de hedonism si risipa, de incapacitatea de a infrunta realul, pentru a construi un prezent vivabil. Parasita, cu sufletul ofilit, cum spune ea insasi, Ranevskaia nu poate decat sa se refugieze intr'o lume pe cale de disparitie:

O scumpa, tandra, minunata mea livada!... Viata mea, tineretea mea, fericirea mea, adio!

Si livada mai e si viata lui Firs, batran emblematic al unei lumi care nu mai exista de mult, al finalului atat de dureros si totusi banal al vietii:

Viata a trecut, de parca nici nu am trait...

Am putea intrezari totusi putin optimism in Livada de Visini, daca el nu ar deveni sfasaietor prin ridicol. Ania continua totusi sa spere. Nu ca Sonia din Unchiul Vania, pentru lumea de apoi, ci speranta unei vieti mai bune aici si acum:

Livada de visini e vanduta, nu mai este, e adevarat, dar nu plange mama, ti-a ramas toata viata inainte si ti-a ramas sufletul tau marinimos si imaculat. (...) Vom sadi o alat livada, mai aratoasa decat asta si, cand o vei vedea, o bucurie linistitoare, o bucurie profunda iti va umple sufletul.

Dar alaturi de Petea Trofimov, Ania se pierde si ea in proiectia viitorului si esueaza sa traiasca in timpul prezent. Trofimov, studentul etern, cu ridicolul lui "mai presus de dragoste", nu poate simti fericirea aici si acum, ci nu face decat sa o presimta si in final sa o rateze, sa o lase de trait altora:

Iata fericirea, uite-o, vine, se apropie tot mai mult si mai mult, eu deja aud pasii ei. Si ce daca noi nu o vom vedea, nu o vom recunoaste, e vreo nenorocire? O vor vedea altii!

Livada de visini este dureroasa pendulare intre "prea devreme" si "prea tarziu".

Minunat film ultimul Julio Medem - Habitacion en Roma

2011-02-12T17:09:00.000-04:00

Lentoarea

2011-01-14T11:59:00.005-04:00

In Lentoarea, Kundera ne arata cum omul modern, in goana produsa de revolutia tehnologica, in alergatura determinata de competitie si piată (in toate dimensiunile ei), devine prizonier al vitezei, implicit al consumului, uitand virtutile lui « a trai pe indelete ». Trei planuri se intrepatrund: istoria unui cuplu capturat in viteza secolului XX, povestea unui amor de o noapte trait la relanti in secolul XVIII si prima incursiune in lumea occidentala a unui cercetator ceh imediat dupa 1989 (parcursul lui reflectand o lume intermediara intre viteza lui azi şi dilatarea timpului in secolele trecute).

In acest roman, Kundera de reda lentoarea ca mijloc de a salva savoarea trairii si memoria ei.

Există o legătură ascunsă între lentoare şi memorie, între viteză şi uitare. Să luăm o situaţie cât de poate de banală : un om merge pe stradă. Deodată vrea să-şi amintească ceva, însă memoria nu-l ajută. În clipa aceea, din reflex încetineşte pasul. În schimb, cine vrea să uite un incident penibil pe care tocmai l-a trăit grăbeşte involuntar pasul, vrând parcă să se depărteze de ceea ce, în timp, să află încă prea aproape de el. În matematica existenţală, această experienţă se exprimă prin două ecuaţii elementare : nivelulo lentoarei este direct proporţional cu intensitatea memoriei ; nivelul vitezei este direct proporţional cu intensitatea uitării.

Comediantii - Graham Green

2010-12-29T08:57:00.005-04:00

Comedianti prin pasivitate sau prin inconstienta cu care devin prizonieri ai unui conflict politic, dublat de unul interior, al negasirii si dezradacinarii. In Haitiul dictatorial al lui Papa Doc Duvallier, Green ne ofera fresca unei caderi in infern, a unei lumi sociale si personale ruinate de violenta si haos. O lume in care planeaza inactiunea, unde personajele sunt impermeabile cauzelor si propriilor cautari, unde cinismul se afla la tot pasul, atat de ieftin si frecvent, intrand in compozitia oricarei stari si miscari umane.

« Cand eram copil, credeam in Dumnezeuul crestin. Viata la umbra lui era ceva foarte serios – il vedeam intrupat in fiecare tragedie. Facea parte din lacrimae rerum ca o figura gigantica intrezarita printr-o negura deasa. Acum, cand ma apropiam de sfarsitul vietii mele, numai simtul umorului imi ingaduia uneori sa cred in El. Viata era o comedie, nici de cum tragedia pentru care ma pregatisem, si aveam sentimentul ca toti cei care ne imbarcasem pe vasul acesta cu nume grecesc eram impinsi de un farsor tiranic spre un deznodamant ultra-comic”.

In atmosfera halucinanta a unui Haiti violent, animat de ritualuri voodoo, de militiile Tontons Macoute, tortura, rom si relatii adultere, Mr. Brown, proprietarul unui hotel de lux cazut in ruina, se lasa antrenat in propria distrugere. Fara directie, idealuri, depeizat, Brown traieste alaturi de Martha (sotia unui ambasador obez) o dragoste obositoare si aproape de boala.

« Ma intrebam vazand-o pe Martha de ce viata noastra semi-comuna avusese atata importanta. Imi parea ca apartinea exclusiv Port-au-Prince, tenebrelor si terorii starii de urgenta, telefoanelor care nu functionau, militienilor Tontons Macoute ascunsi in spatele ochelarilor negri, violentei, nedreptatii si torturii. Asemanatoare anumitor vinuri, dragostea noastra nu putea nici sa se maturizeze, nici sa calatoreasca ».

Finalul ultra-comic pronat de comediantii lui Green nu este pana la urma decat un strigat de disparare, intr-o tristete fara granite, intr-un universal fara rost.

Bilant 1

2010-12-21T16:53:00.008-04:00

Ianuarie – La Bucuresti, termin teza. Sunt Titania indragostita de primul venit.

Februarie – Intram in anul Tigrului. La Paris depun teza, in jurul meu oamenii se despart.

Martie – La Bucuresti, zilele mele se numara in a nu face nimic. Intr-o parte a lumii, au inflorit copacii.

Aprilie – Libera si totusi in asteptare. Sarbatorim Terra. Un om langa mine.

Mai – Ma pregatesc sa fiu Doctor. Un om langa mine.

Iunie – Sunt Doctor si zilele mele se numara in ore de dragoste. In Puerto Morelos ma gandesc ca pot schimba totul.

Iulie – Terra e in vacanta. La fel si eu, libera ca poemele mele, care traverseaza Atlanticul.

August – Zilele mele se numara in ore de dragoste. De mai mult nu e nevoie.

Septembrie – La fel si asta ajunge.

Octombrie – La Varsovia ma vindec de ore de dragoste.

Noiembrie – Invat ca trecutul trebuie lasat netulburat. Si ca e greu sa schimbi lucruri. Llossa ia in sfarsit Nobelul.

Decembrie – Astept o vreme noua. In lume e Craciunul si anul asta m-am amorezat mult, iar 2011 va fi bine...

Povestasul

2010-12-07T12:10:00.012-04:00

O carte despre distrugerea triburilor amozoniene, despre traditia lor inghitita de "civilizatorii" in cautare de dominatie si resurse; o carte despre cosmogonii si basme relatate de povestasi, personaje enigmatice ale tribului machiguenga, depozitari ai memoriei colective si garanti ai unitatii unor mici cumunitati disparate si pierdute in selva amazoniana.
Inainte de toate, Povestasul ne arata mitologia unei lumi disparute, a unor oameni pentru care timpul se masoara atat de altfel (nu exista decat multiple inainte si dupa care se confunda si se impletesc), si pentru care moarte nu este decat o plecare, in vederea unei eterne reintoarceri. Oameni fara nume, calandere sau numere, oameni pentru care numai natura si integrarea in ea dau sens existentei umane.

Inainte si ei [oamenii pamantului] stateau linistiti. Soarele, ochiul lor din cer, era nemiscat. Treaz. mereu deschis, privindu-ne, incalzea lumea. Lumina lui, desi puternica, Tasurinchi putea s-o suporte. Nu existau rele, nu exista vant, nu exista ploaie (...) Cei care plecau se intorceau, intrand in sufletele celor mai buni. Asa, nimeni nu murea niciodata

Apoi, Povestasul devine un moment de reflectie asupra distrugerii, evolutiei, supravieturii, ciocnirii de civilizatii:

Ce iluzie sa vrei sa aperi acele triburi, asa cum erau ele, asa cum traiau! In primul rand, acest lucru nu era posibil. Unele mai incet, altele mai repede, toate se contaminau insa de influente occidentale si metise. In plus era oare se dorit o asemenea himerica prezervare? (...) Primitivismul lor ii facea mai degraba victime ale celor mai cumplite jafuri si cruzimi.

De aici cartea se lanseaza implicit intr-o critica temperata a occidentalizarii a triburilor amazoniene, de la exploarea resurselor si a oamenilor, pana la pronarea evangheliei si intruzuinea antropologilor.

Si, mai presus de tot, cartea evoca nevoia oamenilor de a spune povesti, oriunde si in orice timp. Povestasul incanta prin naratiunea sa mitica, iar autorul ne ofera noua istoria tribului machuguenga, de la minunata lui cosmogonie, pana la trista sa disparitie.

In Bucuresti 7 - Voiajul Domnului Perrichon

2010-12-07T09:42:00.008-04:00

Voiajul Domnului Perrichon, in regia lui Dinu Cernescu, la Bulandra, e o mostra de esec regizoral. In afara decorului si a luminilor, si a catorva poante rasuflate, spectacolul e o insiruire de poticniri si cabotinism. Putem atipi in voie, piesa chiar ne indeamna la cateva astfel de momente, nu gasim ritm, nici suflu. Dincolo de Irina Manolache, care e plina de umor, niciun alt personaj nu este conturat, iar spectacolul are burti peste burti.

Ce ma perturba insa e modul in care publicul din Romania primeste piesele de teatru, oricare si oricum ar fi ele. Fie bune, exceptionale, fade sau nesarate, spectacolele ridica mereu oamenii in picioare. Ca si cum nu ar mai exista ierarhii. Si asta pentru ca probabil, gustul publicului este necultivat, setat pavlovian la aplauze si festivism.

Daca vreti sa pierdeti timp, sa obosit si sa mai fiti si obligati sa aplaudati in picioare (pt ca altfel, la final, nu se vede scena), mergeti la acest spectacol!

Si in Bucuresti 6 - Block Bach

2010-11-18T06:45:00.005-04:00

Spectacolul suna (la trecut) interesant: poveste de dragoste la bloc pe muzica de Bach. Regia (Dabija), coregrafia (Mazilu), dansatorii (Mazilu si Monica Petrica) sunau si ei promitatori. Ei bine, Block Bach la Odeon e dezamagitor. Nu surprinde prin nimic, e static, aproape de plictis, stangaci in dans, artificial iar Mazilu neelastic, ne-reiniventat, cu aceleasi miscari pe care de ani de zile le-a facut rutina.

Cateva momente de sensibilitate anima totusi Block Bach: un dans de amor, in care Monica Petrica e remarcabila si dejunul nedansat al batranei de la bloc, intr-o amiaza insorita de realism socialist. Bucuria unui moment simplu, fara nimic spectaculos, ca atatea altele care ne anima existenta si ne fac vii!

Si in Bucuresti 5 - O noapte furtunoasa

2010-11-17T17:42:00.005-04:00

Vreti sa vedeti cel mai tare Rica Venturiano din ultimii ani? Mergeti la Teatrul din Iasi, care a venit zilele astea si la Odeon Bucuresti. Cosmin Maxim e inepuizabil in acest rol: niciun moment de plictis, de eroare; amplu, ultra-contemporan, un fel de cartierist simpatic, cu pretentii intelectuale si sexualitate exteriorizata... E bun!!! Atat de bun ca merita sa luati trenul!!!

Spectacolul in sine are unele hibe: se tipa mult (cam asta e viziunea acum in teatrul romanesc), cativa cabotini, unele glume de closet, care se petrec chiar in closet, Dar se rade!!! Ca de obicei Dabija nu a ratat. Si Petronela Georgescu e randul ei remarcabila in rolul Vetei!

Pentru ea si Venturiano, nu ratati spectacolul!!!

Deodata in adancul padurii

2010-11-15T14:10:00.006-04:00

O carte despre si impotriva uitarii. Intr-un sat la capatul lumii, animalele au disparut. Tristetea si teama invaluie noptile acelei mici comunitati, care nu vrea sa-si aminteasca de ce... intrebarile despre trecut sunt tabu, cautarea adevarului interzisa, uitarea uninam institutionalizata... momentul acela, in care animalele s-au retras, ingropat in negare... si alaturi de uitare, o tacere insuportabila, o atmosfera sumbra, o nefericire ca la sfarsit de lume...

La marginea satului padurea si duhul ei, Nehi, par sa ameninte cu adevaruri de nerostit... doi copii, Mati si Maya, traverseaza granita satului si purced in explorarea padurii, a trecutului, a memoriei... o carte despre toleranta, despre nevoia de a cunoaste istoria, de a o asuma... la final nu aflam nimic despre un moment anume, in care ceva remarcabil s-a intamplat, ceva care a determinat plecarea animalelor.

pentru ca raul se instaleaza treptat si devine banal! si aici e cheia acestei carti.

:)) :)) :))

2010-10-19T09:29:00.000-04:00

cum as vrea sa scriu III

2010-10-06T14:03:00.001-04:00

vishnu

2010-09-24T05:48:00.002-04:00

uneori as vrea ca lucrurile sa ramana imobile in frenezia inceputului. incantatie lui vishnu, zeul stabilitatii... as vrea eterna stare de copilarie, fara teama trecerii sau a finalului...

pierdere

2010-07-28T07:18:00.004-04:00

ne pierdem zilnic in goana de-a stanga, de-a dreapta, in ritmul bezmetic al orasului, partituri de to do things, iluziile lui 'a avea', oameni alienati de parvenire... ne pierdem zilnic poezia, sensul lui a fi aici si acum, liberi, asumati si indiferenti la necioplirea altora, dezgoliti de ambitii, putere, nevroze...
viata zvacneste trepidant in contradictii si framantare si uitam...
uitam ca ajunge un zambet pentru a da bucurie in lume, ca ajunge o ploaie de august pentru a spala frustrarile, ca ajunge o privire spre mare pentru a intelege netulburarea starii dintai, ca ajunge o moarte pentru a simti in acelasi timp efemerul si efervescenta vietii, ca ajunge - si asta e enorm - sa ai prieteni, umeri ai calatoriei tale, ca o clipa de dragoste e mai puternica decat ani de suferinta, ca suntem tineri mereu, ca nimic nu ne poate stinge... nici macar uitarea.

...

2010-07-23T18:35:00.001-04:00

Romania altfel II

2010-07-11T07:17:00.004-04:00

Ma intreb de ce suntem mereu atat de putini, la toate manifestatiile, la actiunile civice... Traim rataciti intr-un univers kafkian al lipsei de constiinta si implicare. Strainul, omul absurd e pretutindeni in jurul nostru... oare cum sa cream mai multi Lambert? cum sa transformam omul absurd in om revoltat?

Pana una alta, pe 8 iulie, 10 organizaţii neguvernamentale au incercat să atragă atenţia asupra propagandei pe care o duce Roşia Montană Gold Corporation în vederea aprobării proiectului de exploatare, proiect care va afecta iremediabil mediul şi patrimoniul, a căror valoare este inestimabilă şi irecuperabilă în urma acţiunilor cu tehnologii bazate pe cianură.

Pt ca Rosia Montana sa nu ajunga un desert!!!

cum as vrea sa scriu 1

2010-07-08T19:15:00.001-04:00

cum as vrea sa scriu

2010-07-07T17:04:00.001-04:00

tristesse

2010-06-28T12:27:00.003-04:00

uneori ma cuprinde un fel tristete, iminenta sfarsitului, constiinta mediocritatii care ne determina sa parasim, sa uitam. trecerea are totusi un sens... spala in noi energiile, deschide drumuri noi, povesti inca netraite... balansez intre teama de trecere si bucuria regenerarii....

liniste

2010-06-23T13:56:00.004-04:00

ei bine, se mai poate trai inca asa; plutind in liniste...

...

2010-06-16T21:01:00.002-04:00

fericirea e simpla... doar daca as sti nu s-o consum, ci s-o cresc zi de zi...

...

2010-06-16T00:13:00.006-04:00

si daca am intelege ca atunci cand provocam suferinta in cineva, dezechilibram intregul univers? daca am intelege ca suntem toti parte a aceleasi energii.... poate atunci am fi mai buni... cum? pentru moment: onestitatea; sa traiesc putin mai onest...

Prin ochii altuia

2010-06-12T22:47:00.004-04:00

Vedem lumea prin proprii nostri ochi; ne place sa avem dreptate, sa stim, sa fim in control; ceea ce e diferit ne sperie; urmam calea produsului cultural care suntem, fara prea multe intrebari, fara curiozitate, fara sa let go...

Dar daca ne-am opri un moment; si am incepe o vreme sa facem totul pe dos ? Sa ne invingem teama si convingerile; sa ne abandonam prin ochii altuia?

Puerto Morelos

2010-06-06T13:29:00.002-04:00

Invat cum bate linistea... Invat cum e sa nu faci nimic...

...

2010-05-17T15:05:00.000-04:00

Si in Bucuresti 4 - Google tara mea

2010-05-09T07:48:00.008-04:00

Google tara mea - piesa la Teatrul Foarte Mic, de Mihaela Mihailov in regia Alexandrei Badea. O piesa despre discriminare in Romania, cu text bun, dinamic, ofertant, scenografie minimalista, dar puternica, actori.. ei bine, aici e problema...

Radu Iacoban e genial in rolul unui DJ agresiv si obraznic a la Andrei Gheorghe mixat cu Mircea Badea, care provoaca ascultatori in direct sa-si dea cu parerea de ce nu merge tara bine si apoi ii injura ca nu inteleg mersul lumii, adica mersul lui...

Razvan Oprea se descurca onorabil (ramanand totusi rigid) in rolul unui alb ortodox, baiat ascultator al unei familii care ii striga : Eu nu plimb copil negru pe Victoriei, ca eu aici m-am nascut si-aici lumea ma cunoaste. Tu auzi? Zi, auzi?

Si Adriana Butoi induce tristetea prieteniei pierdute, neputinta ipocrita de a trece bariere rasiale sau de status, un fel de plutire intre inocenta si defetism, intre nostalgie si resemnare...

In schimb, Desiree Malonga si Toma Cuzin, care ar trebui sa asigure, intrucat reprezinta personajele cheie ale discriminarii, sunt falsi si neconvingatori. Pe alocuri (ne)performanta lor irita si impiedica reflectia asupra prejudecatilor care cresc in noi si ne construiesc, ne cresc ca maturi, care ne initiaza in rautatea si ipocrizia cotidian-colectiva...

Totusi, nu mi-a parut rau...

lecturi

2010-05-04T11:45:00.003-04:00

Deseori, citind nu cautam idei noi ci ganduri pe care le-am avut dinainte si care capata, pe pagina, un sigiliu de confirmare. Ne surprinde sa gasim la altii cuvinte care rasuna intr-o zona de mult a noastra - in care traim de mult - si facand-o sa vibreze ne ingaduie sa sesizam noi puncte de plecare spre interiorul nostru.

Praga dupa 15 ani

2010-02-25T03:34:00.002-04:00

N-am mai fost aici de 15 ani... si am senzatia ca s-a schimbat un singur lucru: azi am bani sa trenez pe terase, sa nu-mi fie sete si foame, azi sunt in epoca hotelurilor, mai putin tanara, dar la fel de alive!

eu aseara si in zilele ce vor veni :))

2010-02-19T07:59:00.000-04:00

oda lui shiva

2010-02-11T11:46:00.005-04:00

vine o vreme cand apele se limpezesc. oda lui shiva, zeul distrugerii, implict al regenerarii. o vreme cand decizi sa let it go, pentru ca altceva sa-ti umple zilele, sa te faca sa visezi, sa construiesti. final de ciclu, debut de lume noua, l'eternel recommencement... o vreme cand sfarsitul nu e desirare, ci dans de ardere si reintrupare.

Răzvan și cerul. Poezie.ro

2010-01-20T11:05:00.001-04:00

Organizăm lumea

tot timpul

și numai lipsa de încredere în noi înșine ne face să

credem că nu suntem în același timp cu toți oamenii care au trăit vreodată

și nu doar oamenii ci și toate formele pe care

conștiința le lasă să fie și le realizează

mereu.

Iar mine și eu ești tu și asta

Ne desface lumea din jurul nostru în feliile unei mandarine

Uneori avem nevoie

să fim duși de mână și mereu

Degetele noastre suntem noi

Aproape

foarte puțin din tot ce sunt eu

de Razvan Tupa

....

2010-01-16T19:11:00.002-04:00

unde te duce viata. de o saptamana sunt titania, zeita care e blestemata sa se inamoreze de primul venit, cap de magar sau nu. nu controlez nimic si asta imi da fluturi....

hedonism

2010-01-14T19:18:00.002-04:00

narcisism

2010-01-14T19:02:00.006-04:00

si daca totul nu ar mai aparea de aici, din cautarea propriei imagini, a propriului monolog in celalalt? si daca oare nu am mai iubi si socializa doar in ideea confirmarii unei imagini despre noi? as vrea sa nu mai resping nimic, sa nu mai folosesc patul lui procust, sa nu mai proiectez nimic si sa nu mai transform conform propriului proiect. de ceva vreme, imi propun doar sa fiu.

2010

2010-01-12T16:57:00.004-04:00

Am 32 de ani, prieteni, doze mari de hedonism, entuziasm cat cuprinde, se joaca inima de-a fluturii-n stomac, iar 2010 ... ei bine, 2010 va fi bine!

Romania altfel I

2009-09-27T16:09:00.006-04:00

Aceasta rezervatie este dedicata Maiei, o ursoaica tinuta peste zece ani într-o cusca de fier si beton, undeva lânga Bran. Infometata, batuta, Maia a impresionat prin comportamentul aproape uman: nemaisuportând tratamentul la care era supusa, s-a automutilat: si-a mâncat labele din fata si a sângerat din abundenta. Ulterior, nu s-a mai putut face nimic pentru ea si a fost eutanasiata.

La Zarnesti traiesc astazi in jur de 40 de ursi, majoritatea recuperati din captivitati cumplite, altii preluati de la tomberoane si greu de reintegrat in salbaticie: Mura a dansat aproape toata viata Lambada la circul Globus. Ionica este un urs de 23 de ani, tinut în captivitate într-o cusca de câtiva metri patrati, într-o gradina zoologica din zona Moldovei. Nici acum nu s-a adaptat: sta lipit de gard si patruleaza de-a lungul acestuia câtiva metri într-o directie si înapoi. Are doi pui: Hansel si Gretel, de trei ani, care au fost tinuti închisi la gradina zoologica Calarasi, într-o hruba cu doua ochiuri mici de geam.

Parcul LiBEARty are 70 de hectare si este unul dintre cele mai impresionante proiecte europene pentru protejarea animalelor.

Blog IV

2009-09-24T18:10:00.004-04:00

am vrut sa fac din blogul asta ceva altfel, special, care sa va/ma dea pe spate. din blogul asta ca din toata viata mea. ei bine, n-am putut; existenta mea, ca si blogul nu difera mult de ale altora: pestrita, in toate directiile, mediocra, cu deschideri spre fericire.
n-am fost niciodata exceptionala, cultura mea e neomogena, atat de plina de goluri, fragmentata; personalitatea mi-e dominata de un orgoliu nemasurat, cred ca am nenumarate talente, ca exced majoritatea oameniilor medii, ca am un destin maret, dar....
am vrut sa scriu literatura si m-am blocat in gramatica; am vrut sa fac stiinta si m-am blocat in copy paste; am vrut sa termin un doctorat si de 7 ani ma ia valul si ma opresc la carciuma; am vrut sa salvez lumea, dar mi-a fost lene; am vrut sa fac dragoste, iar asta mi-a iesit din cand in cand.
uneori, ma uit la blogul si-mi vad in oglinda nesubstanta, dar apoi imi spun ca s-ar putea de fapt sa fi trait si sa fi devenit numai ce trebuie, numai ce-mi este potrivit; sa fi luat numai ceea ce-a fost decisiv - in bine sau in rau - din aceasta calatorie complexa, contradictorie si inexplicabila spre moarte care e viata fiecaruia.

Romania altfel

2009-09-20T17:08:00.005-04:00

Multumiri Institutului de Arheologie si Istoria Artei din Cluj – pentru un moment de respiro, fosnetul linistii in prospetimea ierbii, pentru reconstructia unei lumi, pentru ca n-a lasat sa se prabuseasca o cetate medievala, si acolo unde puteam avea o a suta mie ruina, a milioana poveste pierduta, un loc pustiit si abandonat, regasim un monument si o istorie ale patrimoniului UNESCO. Multumesc pentru ce ati reusit la Calnic !

Istoria iubirii

2009-09-17T11:48:00.002-04:00

Povestea unei carti care leaga destine, dupa ce vartejul istoriei le-a separat. O carte despre singuratate, cautare de sine, o poveste tragi-comica in care se intrepatrund vocea unui scriitor evreu octogenar, supravietuitor al Holocaustului, Leopold Gursky, si cea a unei pustoaice de 14 ani, care cauta sa surmonteze moartea tatalui sau. Istoria iubirii e o carte ; nu aflam ce e scris in ea, sunt doar pasaje poetice despre etape ale omenirii : epoca sticlei, epoca firului :

« In timpul Epocii de Sticla, toti oamenii erau convinsi ca o parte dintre ei sau dintre ele era extrem de fragila. La unii era vorba de mana, la altii de femur, iar altii credeau ca nasul le era confectiont din sticla. Epoca de Sticla a urmt Epocii de Piatra, ca un amendament evolutiv, care a introdus in relatiile dintre oameni simtul cu totul nou al fragilitatii si care, totodata, starnea si compasiunea »

La multi ani de la scrierea ei, cartea bulverseaza viata Almei ; fata purcede in cautarea personajului principal dupa care a fost botezata. Intr-un alt colt la New York-ului, autorul ei se reapuca de scris, resuscitand Polonia anilor ’30, dragostea pierduta, povestea unui fiu care a crescut fara el :

« Uneori gandeam ca ultima pagina din cartea mea va fi si ultima zi din viata mea, si ca atunci cand se va sfarsi cartea ma vois farsi si eu, o rafala puternica de vant va matura camera, luand paginile si raspandindu-le, si cand aerul se va limpezi de falfaitul filelor albe, in camera se va instapani din nou tacerea si scaunul pe care sezusem eu va fi gol »

O carte despre modul in care o carte poate schimba viata oamenilor. O reflectie asupra golurilor, fracturilor si tacerilor pe care le regasim in orice existenta umana. Si mai presus de tot deviza: “iubirea e mai puternica decat pierderea”, caci :
« In singuratatea mea ma consoleaza gandul ca usile omenirii, oricat de zavorate ar fi, mi se deschid inainte »

sinucigas

2009-08-10T11:38:00.006-04:00

foto: Francesca Woodman

Je sais que la vie vaut la peine d'etre vecue, que le bonheur est accessible, qu'il suffit simplement de trouver sa vocation profonde et de se donner a ce qu'on aime avec un abandon total de soi. (...) Il faut toujours connaitre les limites du possible. Pas pour s'arreter, mais pour tenter l'impossible dans les meilleurs conditions.

Romain Gary

Le plus beau jour que j'ai jamais vecu fut celui ou j'ai appris a pleurer a vololonte!

Kurt Cobaine

Il n'y a rien de plus reellement artistique que d'aimer les gens.

Van Gogh

Ce usor si frumos ajungi sinucigas!

poemele elsei

2009-08-03T03:18:00.006-04:00

ma joc. e si asta un sens al vietii.

de-o vreme m-am jucat si de-a poezia. au iesit micile poeme ale elsei:

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2084&Itemid=99

Piatra Craiului jos

2009-07-29T07:44:00.007-04:00

N-am ajuns decat pe culmi! Bine si asa, daca picioarele te lasa si, ca semn al batranetii, nu mai poti traversa crestele. Bine si asa, din Plaiul Foii in Rudarita, din Zarnesti in Curmatura si inapoi. Capul tot se limpezeste!

prezent

2009-07-20T12:45:00.004-04:00

uneori citesc scrisori vechi, randuri de acum multi ani, pagini de acum mai putini ani. in marea majoritate a timpului ma intreb ce-am cautat acolo, cum de n-am plecat mai devreme, de ce am iubit, de ce nu... rememorez inert iubiri care n-au stiut nici sa se maturizeze, nici sa calatoreasca... si totusi, in noianul ala de randuri, gasesc mereu o alaturare de cuvinte, poate una singura, dar suficienta: ca doua respiratii aglutinate, ca o ploie calda si neteda care te cuprinde usor si te-invaluie in tandrete. si atunci imi spun ca stiu ce-i de facut: sa prelungesc, sa cresc prezentul, sa-nvat cum sa-l maturizez si sa-l fac sa calatoreasca.

just ...

2009-07-15T08:08:00.003-04:00

simplu

2009-07-13T18:54:00.002-04:00

fericirea e atat de usor de atins: o simpla incolacire de trupuri; ca si despartirea: o simpla separare de trupuri.

Fagaras

2009-06-28T06:57:00.006-04:00

Cateva sute de km cu masina, 1.30 h de urcat cu piciorul din Capra in Balea, prieteni razand, prieteni dorind sa se "omoare" timp de cinci minute.

E nevoie de atat de putin pentru a fi senin.

Si in Bucuresti 3

2009-06-26T06:43:00.003-04:00

Nu e foarte ofertanta noaptea asta

http://www.icr.ro/noaptea_institutelor

se pare ca institutele culturale sunt lipsite de imaginatie (britanicii sunt cei mai varza: auzi tu eveniment: Participă la jocuri de trivia pe echipe, în stilul tradiţional al pub-urilor britanice şi câştigă premii.), dar ceva ceva se poate alege: un concert de jazz-rock cu Hyperactive Kid din Berlin (la ICR); cateva proiectii de filme (documentare la Institul spaniol, animatie la cehi si la britanici); o expozitie la maghiari; francezii, ce sa faca si ei: o dau cu mancarea; in fine, un eveniment conservator, cel mai probabil o alta frectie la picior de lemn; dar ma duc sa vad pe viu.

Almodovar aproape de tinerete

2009-06-25T14:52:00.002-04:00

Lake District

2009-06-21T10:10:00.006-04:00

2 zile in pace, cu capul golit de civilizatie, de angoase, de ritm trepidant. 2 zile in care am inteles ca e timp, daca nu uitam sa ne facem timp.

Si in Bucuresti 2

2009-06-07T04:30:00.002-04:00

Andreiana Mihail Gallary, Pandele Tarusanu 4 bis, langa Gara de Nord (http://www.andreianamihail.com). Manifestul comunist in pasareste! In rest, cam slabut, o expozitie despre comunism cu 5 artisti, cam ca o carte de articole adunate la o conferinta. Fara rotunjime si directie. Dar faza cu pasareasca mi s-a parut geniala.

Si in Bucuresti 1

2009-06-06T05:16:00.005-04:00

Ieri am fost la un vernisaj la galeria laika ( http://www.laika.ro/ ), pe christian tell 21. Se fuma si se bea in mijlocul expozitiei si, cum taiai fumul cu cutitul, era greu sa rezisti mult. Oamenii prezenti erau in schimb foarte misto, cu sclipire, relaxare in priviri, o atmosfera de-a dreptul cool. Lucrarile nu mi-au placut prea mult, desi ideea nu era rea : o geneza alternativa, in care speciile se impletesc intre ele, vegetatia se naste din spatele unui rinocer, mutatille comportamentale sunt reflectate prin imperecherea cailor cu elefantii ; in scenele care omagiaza natura si puterea ei creatoare (aproape mistica am putea spune), imagini religioase kitsch reprezentand denaturarea genezei, pe care autorul o vede exclusiv iesita din sanul naturii. Din pacate (comentariul trebuie luat ca atare, de la un necunoscator in materia de arta), majoritatea lucrarilor nu m-a surpins, dimpotriva, mi-a dat sentimentul de cautare nereusita. Mi-a placut totusi mult un tablou cu un cap de vultur si un trup de om… nu am gasit fotografia sa o pun pe net, asa ca postez un alt tablou gasit pe blogul artistului : Dan Beudean http://neivisil.blogspot.com/

Si in Bucuresti se intampla lucruri…

2009-06-04T16:49:00.009-04:00

Am aterizat azi la Salt, in cartierul vechi, in fum si miros de igrasie. De ceva vreme, Razvan Tupa organizeaza aici poeticile cotidianul. Iar azi, intr-un filmulet de 60 de minute (vezi imaginea), o gasca de poeti tineri se intrebau ce mai e azi poezia si daca exista o putere a ei. Printre raspunsuri, cateva versuri, recitate deseori intr-o minunata stare de ebrietate. Acum ceva timp, uitandu-ma pe blogul lui Tupa, gaseam aceeasi intrebare : pentru ce / cine este poezia : relaxare, cautatori, tristi, refacere, bucurie ? Daca intrebarile astea pot parea bizare pentru cineva care crede ca poezia (in sens larg) e in tot si ca sensul ei e o bucata din sensul vietii; sau desuete pentru cei care uita sa se opreasca din goana si sa respire, la intalnirea de azi era momentul sa iei pulsul poeziei contemporane, si sa faci un exercitiu de imaginatie si de reflectie : poezia ca piramida, structurare / destructurare, cadere, aglutinare, socializare, rabufnire, drum spre celebritate, cerc, sau pur si simplu viata…..

Am numarat in bar cam 35 de persoane, in majoritate poeti, dar si cativa rataciti din alte domenii care mine. Sa nu vi se para putin. Un astfel de eveniment, cu buget redus, intr-un spatiu destul de cazut nu prea atrage lume. Sau de fapt, nu atrage lumea aia care se plange in permanenta ca in Bucuresti nu se intampla lucruri, dar nu iese din casa decat pentru evenimente megalomane, oficiale si cu catering (!). In fine, nu-mi ramane decat sa pun cateva versuri, din prezentii la intalnire.

Marius Ianus : Intr-o zi o sa intru la Argentin si o sa gasesc un pub inecat de lampadare / la o masa inalta doua studente sofisticate /or sa-si invarta frapeurile cu niste paie lungi (…) Intr-o zi am sa-mi lipesc nasul de geamurile naucitoare ale lui Argentin/ si o sa vad doua studente extraterestre /etalandu-si strampii ireal de lungi

Razvan Tupa : petrecerea trebuia sa iasa sin casa casa trebuia dizolvata in micii acizi care fac dambovita (…) politistii au incuiat masinile si /prostituatele au gasit clienti la prêt de biscuiti /trebuia sa fii acolo sa te bucuri / de o ploaie care ar limpezi tot / noi am mers incet am strans picatura / cu picatura & aleea din fata / blocului interfonul usa obosita / de la intrare se aude muzica lenta

Vasile Leac : m-am saturat de rimele voastre putrede, / de soparlele voastre literare, / de competitii, de reclame, de poze… / priviti-ma ! sunt fardata si nesatisfacuta, mi-e frica s-o mai fac neprotejata. / sint satula de limbi. / sint plina de cronici / vreau poezie cu morcov / poezie cum marar / poezie cu varza / poezie cu castravete.

...

2009-05-22T02:55:00.002-04:00

Intelectualii inrolarii

2009-05-13T10:51:00.014-04:00

E o traditie in istoria Romaniei sa vedem intelectuati inrolati. Am vazut pupincurisme la adresa lui Carol I (caruia ii datoram totusi Romania moderna), si pe Antonescu l-au in brate, le-a placut nationalismul de extrema-dreapta (unii chiar erau convinsi ca represiunea si antisemitismul erau justificate, multi au tacut de teama si din oportunism).

Apogeul a fost comunismul, incepand cu Sadoveanu, Calinescu, Petru Dumitriu, Labis, continuand cu istorici de tip Scurtu, Buzatu, pana la apoteotecii Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Eugen Palade, Sabin Balasa, Adrian Paunescu. Nici Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Dinu Giurescu, Vladimir Tismaneanu, Stefan Augustin Doinas n-au pregetat sa-si aduca intr-un fel sau altul osanalele pentru a supravietui. Imi veti spune, astea erau timpurile, nu-i putem judeca, intrucat noi n-am trait vremurile alea.

Bun, sa-i lasam in pace pe intelectualii care s-au aservit sub dictatura si sa ne aplecam asupra celor care vietuiesc in prezent. Acum nu avem constrangeri, suntem liberi sa ne exprimam, putem face cariera datorita meritelor noastre. Si totusi, inrolarea intelectualilor se regaseste acut si in conditii de democratie.

In 2004 ne-am bucurat cu totii ca am scapat de Nastase si ne-am pus sperante in Basescu si in Tariceanu. Cand cei doi au inceput sa-si care pumni reciproc, ne-am taberizat, unii au cantat cu liberalii, altii cu PD-isti. Diferenta este insa ca partizanii lui Tariceanu nu s-au transformat in menestreli, ci l-au criticat pentru diversele gafe si neajunsuri (numiri total neinspirate in guvern, concedieri de tehnocrati, gestionare proasta a fondurilor europene, incetinirea luptei anti-coruptie, prietenie excesiva cu Patriciu - pana a suna la cabinetul lui Macovei sa se intereseze de dosarul acestuia etc). In schimb, lautarii lui Basescu au facut exces de zel in apologia presedintelui si au tacut malc cand acesta a luat-o pe aratura.

Voi incepe, poate nu tocmai cinstit - caci e recenta - cu declaratia lui Theodor Paleologu (doctor in filosofie in Germania), ministrul Culturii, al carui tata s-ar rusina cu siguranta auzind declaratia cum ca Traian Basescu ar fi un Napoleon al III lea pentru Romania si atitudinea sa fata de „popor” ar aduce cu atitutidea gaullista impotriva partidelor. Sigur, Napoleon al III lea este o personalitate controversata, a avut puteri absolute, a cenzurat presa, s-a auto-proclamat imparat, a proscris numerosi scriitori printre care Flaubert, Baudlaire, Victor Hugo. Dar nu la acest aspect se referea ministrul Culturii, ci la perioda de liberalizare a imperiului, cand Napoleon al III lea intelege sa-si atraga intelectualii de partea lui si sa-i coopteze la putere; legalizeaza dreptul la greva; relaxeaza cenzura si incurajeaza dezbaterile parlamentare de tip democratic. Basescu apare astfel ca promotorul unei Romanii in plina dezvoltare, cu realizari politice, economice si culturale extraordinare, rolul jucat de presedinte fiind unul prolific. Napoleon al III lea sau „Conducator iubit” - arie identica din opera de dat limbi!

Sa-l luam acum pe Horia Patapievici. In 2004, domnia sa a publicat mai multe articole in care il certa, pe buna dreptate, pe presedintele Iliescu ca face campanie electorala PSD-ului, cand seful statului trebuie sa fie impartial. E drept, pe vremea aceea, Patapievici nu era directorul ICR si isi permitea, in calitate de intelectual independent, sa-si dea cu parerea. In 2008, domnia sa a tacut malc, cand Basescu a facut campanie PD-ului, mult mai pe fata decat predecesorul sau de la Cotroceni. A tacut malc si cand Basescu a girat alianta guvernamentala PD - PSD, desi Patapievici criticase alianta parlamentare PNL – PSD. Bun, a tacut, sa spunem, pentru ca, director fiind la ICR, trebuia sa urmareasca interesul institutului – unde Basescu il numise sef si caruia tot Basescu ii acordase un buget de toata stima. Patapievici a iesit insa la rampa sa-l apere pe presedinte cand acesta a fost destituit de Parlament sau cand a „gresit” cu formula „tiganca imputita”. Domnul Patapievici a luat atitutidine fata de presa cand jurnalistii l-au atacat pe Basescu, denuntand orchestrarea campaniilor rau-voitoare impotriva presedintelui. Inteleg ca astazi Patapievici nu mai poate fi judect drept un independent – e sef al unei istitutii coordonate de presedintia Romania – inteleg sa taca si sa-si vada de ICR, dar sa taca de tot, nu sa latre a caine de paza al Cotroceni-ului.

Ca sa nu mai vorbim de colegul sau, Mircea Mihaes, care ne vorbeste despre clicile pe care le-a spart si le-a infricosat Basescu, de imacularea presedintelui, care cica nu a fost implicat in niciun caz de coruptie si care nu are in jurul sau nicio oligarhie. Pe Mihaes nu l-a deranjat nici faza cu „tiganca imputita”, nici faza cu „pasarica”, nici imixtiunea lui Basescu in treburile guvernului, nici intrigile permanente ale presedintelui, nici atitudinea sa misogina fata de jurnaliste, nici derapajele verbale fata de opozanti si jurnalisti. Inteleg de asemenea ca Mihaes nu mai este nici el independent, din aceleasi motive ca si Patapievici, dar e o diferenta intre a urma cu competenta un program institutional si a nu iesi la rampa sa-ti critici superiorul si aplombul de care da dovada adjunctul de la ICR in laudele aduse lui Basescu – in cu totul alte domenii decat cel al culturii, unde ar fi poate indreptatit sa o faca, pentru ca stie rezultate.

Sa ne mutam acum la Bob Dylan-ul comunismului romanesc (formula nu-mi apartine, a fost preluata dintr-un articol despre istoriografia romaneasca despre comunism, publicat in revista La Nouvelle Alternative). Daca nu v-ati prins cine e, e vorba de Vladimir Tismaneanu. Coordonator al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste, profesorul din America, s-a angajat intr-o campanie furibunda de sustinere a lui Traian Basescu. Da, inteleg ca profesorul s-a simtit onorat sa coordoneze condamnarea comunismului si bucuros ca aceasta s-a produs, chiar daca nu a avut decat o semnificatie simbolica si atat. In numeroase articole si pe blogul lui, Tismaneanu s-a transformat insa intr-un combatant vehement al tuturor criticilor care il inconjoara pe Traian Basescu. Dar mai mult, este un menestrel desavarsit. Iata un singur citat edificator, in care profesorul vorbeste despre:

„virtutile lui Traian Basescu, pe care adversarii jurati i le contesta cu o malitie de-a dreptul maniacala. Intre acestea: realism, curaj, viziune, imaginatie politica, adversitate ireconciliabila in raport cu profitorii, jecmanitorii, snapanii, pezevenghii, puslamalele, pehlivanii, escrocii, falsii patrioti stalinoizi si fascistoizi, tragatorii de sfori prin diversele cotloane oligarhice, pe scurt, vorba lui Eminescu, “tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura”.

M-am intrebat insa de ce Tismaneanu, un politolog onorabil, nu a luat nicio pozitie fata de declaratiile presedintelui privind „geniul militar” al lui Antonescu, evitand in schimb sa vorbeasca despre pogromul impotriva evreilor declansat de Maresal si sa-l catalogheze pe acesta drept criminal de razboi. Tismaneanu a parut atunci ca uita istoria sau ca gafa presedintelui nu merita sa fie punctata.

Nici cel mai cunoscut scriitor roman contemporan nu se lasa mai prejos. Mircea Cartarescu ne explica, dupa ce a dat cu pietre in liberali pentru alianta cu PSD-ului, de ce era normal ca PD-ul sa se alature social-democratilor la guvernare. Mai bine niste corupti ca PDS-istii, decat niste „tradatori” ca PNL-istii. Cartarescu a avut macar bunul simt sa arate totusi si puroiul PD-istilor, afirmand ca prin asta se delimiteaza de asa-zisii „intelectuali ai lui Basescu”. Intr-adevar, Cartarescu pare mai putin servil, poate si pentru ca nu are nimic de pierdut. El oricum e Mircea Cartarescu si banii nu ii vin numai de institutiile statului, cele aflate in subordinea lui Basescu.

Lista intelectualilor inrolati astazi in frontul lui Basescu este lunga: Patapievici, Mihaes, Paleologu, Cartarescu, Tismaneanu, Traian Razvan Ungureanu, Catalin Avramescu, Alina Mungiu Pipidi, Paul Aligica, Gabriel Liiceanu etc. Intersele? Diverse: salariul fix si mare, pozitia sociala inalta, aparitia pe o lista electorala europeana, pozitia de ambasador, sponsorizarea unei carti, finantarea unui proiect.

De fapt, toata grafomania mea de astazi, pentru a spune ca exista un pericol in aceasta complicitate suspecta dintre stat si intelectuali, in aceasta punere a „mintilor” si a capitalului de imagine in slujba unui om. Inrolati astfel, intelectualilor le amorteste spiritul critic, uneori chiar se auto-cenzurează pentru a legitima partidul sau pe presedinte, subtiaza corul oamenilor liberi si descurajeaza luarea de pozitie. Mai ales ca, din pacate, asta Romania e o societate a „boierilor mintii”. Dar despre asta, intr-un alt episod.

O intrebare ma mai bantuie totusi: oare isi dau seama si atunci sunt de rea-credinta; sau sunt inconstienti si atunci mintile lor - in fata carora ne scoatem palaria in ceea ce priveste productia stiintifica sau literara - sunt subrede si contorsionate?

PS: Melting, cred ca ar trebui sa ne reimprospatezi memoria cu articolul tau taios de acum ceva timp.

ultimele cantece

2009-04-19T07:53:00.002-04:00

La limita porno, in dispretul moralei burgeze, trei filme despre intimitatea si forta relatiilor (cvasi)anonime.

delirium tremens

2009-03-20T17:18:00.005-04:00

Nu sunt bautoare de bere. In general imi pare amara si aproape toata la fel. Plus ca ingrasa ca dracu si ma duce cu gandul la grobianismul galeriistilor de fotbal (mea culpa amatorilor). Asadar, nu beau bere decat daca n-am bani sa beau vin sau altceva. Situatia asta de compromis se schimba insa, daca ajungem la simtul umorului. Mort Subite, Delirium Tremens, Satan Doree, Fantome de Noel, Lucifer, Judas, Sanctus, Student, Mademoiselle Vedette, Pirat etc. Atunci n-am cum sa m-abtin.

Da, da elefantelul e o eticheta de bere !

fara titlu

2009-01-30T06:31:00.003-04:00

"ceea ce o impresiona pe moarte era faptul ca in acele cincizeci si opt de secunde de muzica [autoportretul violoncelistului] i se paruse ca auzise o transpunere ritmica si melodica a oricarei vieti omenesti, obisnuita sau extraordinara, prin tragica ei scurtime, prin intensitatea ei disperata si, de asemenea, prin acel acord final, care era ca un punct de suspensie lasat in aer, in gol, peste tot, ca si cum, in mod iremediabil, inca mai ramasese ceva de spus".

Bilant

2009-01-22T14:03:00.006-04:00

Ianuarie - ne-au prins valurile pe Malecon, in Algeria un atentat sinucigas provoaca sapte morti.

Februarie – imi revizuiesc viata la Paris, renunt la a avea pentru a fi, la Bucuresti fondam Casele Elfului, in Cuba sunt eliberati 59 de prizonieri politici arestati in 2003.

Martie – la 2 Mai cu Casele Elfului, prabusire si extaz, la Anvers moare romancierul Hugo Claus.

Aprilie – la Bucuresti zilele mele se numara in pagini de teza, in lume e ziua pacalelii

Mai – invat sa scriu un manual, Entre les murs ia Palme d’Or

Iunie – singuratate new-yorkeza ; in lume 33,2 milioane de oameni traiesc cu HIV

Iulie – la Bucuresti zilele mele se numara in pagini de teza, Terra e in vacanta

August – idem, invat ruptura de Roma, la Moscova moare Alexandru Soljenitin

Septembrie – inteleg ca nu vreau in viata publica, ma car la Viena, incep jocurile olimpice in China

Octombrie – la Bucuresti zilele mele se numara in pagini de teza, Gustave le Clezio ia Nobelul pentru literatura

Noiembrie – la Paris s-a terminat o carte, in rest, nu s-a intamplat mare lucru, in India 10 atentate intr-o singura zi

Decembrie – Respir echilibrul, in lume e Craciunul si anul asta am iubit putin

Absenta

2009-01-22T12:22:00.002-04:00

M-am asteptat aseara. Nu ma pregatisem de drum, nici de dormit nu eram gata, nici de spus vorbe sau de gasit sensuri. Asteptam numai sa ies din gol si sa ajung in mine, sa ma uit cum nu mai sunt departe. Intre timp am turnat vin, am golit pahare, am facut un tur de lume, am scris o carte. Erau in ea mii de personaje, parca totul se desena in culori lichide, in afara mea curgea un cerc si sinele se ratacea in el. La final n-am venit.

looking forward....

2009-01-08T17:58:00.000-04:00

duminica lui noiembrie :))

2008-12-14T12:05:00.005-04:00

PS: Sorry ca nu ti-am facut propriul clip, dar mesajul conteaza:))

constructie de mine

2008-12-05T16:03:00.001-04:00

Intre pauze de fericire

2008-11-19T18:28:00.008-04:00

Autoportretele Francescai Woodman sunt cel mai puternic univers poetic pe l-am gasit in ultima vreme. Rasuna din el cautarea si deopotriva fuga de sine, erotismul ca evadare din realitate, paradoxul unui cinism romantic. Imaginile povestesc insingurarea umane si neasumarea de sine. Umbre, suvite de par, blur-uri voaleaza fata acestei tinere, a carei viata se poarta intr-o lume interioara care nu relationeaza decat cu spatii vidate de alte sufluri umane. Respiram aici misterul si povara dualitatii noastre, fragmentarea sensurilor si dedublari dureroase ale eu-lui. Totul sub semnul unei treceri imuabile, intr-un spatiu ros de batranete si singuratate. Unica solaritate : dizolvarea temporara intr-o lume fantastica, dizlocata de precaritatea cotidianului.

Uneori, intre pauze de fericire, Francesca Woodman sunt eu.

aglutinare

2008-11-17T19:45:00.002-04:00

Absenta vinului din existenta umana ar adanci sentimentul de singuratate si de « ciobire » a fiintei. Imaginatia sau pierderea controlului sunt potentate, ce-i drept, si de alte lichioruri euforizante, canepi delirante, prafuri energizante, sau chimii psihedelice. Niciuna nu raspunde insa nevoii de unificare cu ceilalti, asa cum o face vinul. Paharele astea sunt alcoolul lui « a imparti », raspund unui ritual de imperechere. Gratia vinului consta in sentimentul de aglutinare cu ideile, proiectiile si erotismul celui care bea langa tine.

pe bicla

2008-11-14T09:06:00.006-04:00

Asta e transportul meu in comun din ultimele zile. Da, da, vedeti bine: bicicletele publice! Mai ieftin ca orice: 5 Euro pe saptamana, te dezanchilozezi putin si poti ramane fara probleme in stare de ebrietate. Plus ca ai alte satisfactii: gata fac sport, poate slabesc 2 kilograme in 500 de metri la vale; salvez, domne, planeta, nu mai sunt o bestie poluanta; respir mai mult in aer liber, chiar daca respir esapament; si scap si de lecturile care-mi ocupau jumatatile de ora din metrou sau din autobuz. Adica am o scuza ca n-am citit nimic o zi intreaga: de, m-am dat cu bicla!
Ce-i drept, daca stai ca mine, in varf de deal, ai pus-o cand te-ntorci acasa. Iti vine s-o arunci dracu de bicicleta, s-o lasi in prima statie si sa-ti aprinzi o tigara. In momentul asta, militantismul ecologist, angajamentul sportiv si promisiunea unei vieti sanatoase se duc pe apa sambetei si ma intorc in pestilentialul metrou parizian, sa ma intoxic cu aglomeratia, lenevia si mirosul de transpiratie.
Si totusi, fie si numai la vale, ma bucur de sistemul de bicle publice, ii urez viata lunga, colonizare placuta si succesuri nebanuite.

cinic

2008-10-25T13:24:00.004-04:00

Sa fie limpede, odata pentru totdeauna, ca a fi indragostit e un fapt strict personal, care nu priveste obiectul iubit - nici daca acesta raspunde si el cu dragoste. Indragosteala nu e decat reflexia propriului narcisism. Iar din celalalt nu iei decat bucati carora le dai o semnificatie pentru propria substanta, pentru singuratatea ta rece si imobila.
Cum dracu ar fi sa traim asa?

Requiem

2008-10-02T12:53:00.002-04:00

ieftin

2008-09-22T17:58:00.002-04:00

M-am trezit iar ranjind. Asta e apoteoza noptii: dimineata colorata in zambete. Bucuria mea care straluceste in surasul celuilalt.
Hai, dati cu pietre, dar fericirea e atat de ieftina.

pictura naiva II

2008-09-20T19:13:00.001-04:00

Imi place ziua la bordel
Ca sunt peltic, grasut si chel
Acolo viata imi priieste
Caci la femei sunt mare peste

Cu latex alb si abajur
Se unduie la mine-in jur
Grasane dulci de catifea
Suave, maica-mea sadea

Mai beu un gat, mai scot un ban
Mi-o trag in dulcele can-can
Si plang in hohote sau lin
Ca fericirile nu vin

Si la final cu-un bici patrat
Stau pe trotoar la agatat
Minore, babe sau pestrite
Le tai pe toate in suvite

M-am dus acum de tot la bar
Ca n-am un chior ca sa ma car
Spre lucruri fine si alese
Si n-am nici vise ca sa-mi pese

consolare

2008-09-16T16:48:00.004-04:00

Cu asta ma consolez cand septembrie ploua a noiembrie. E mai reconfortant sa te iubesti in mohorelile bucurestene, decat in noptile desertice ale marocului. nu de alta, dar frigul e mai simpatic decat nisipul vantuit prin trupuri.

asa m-am gandit azi.

costa rica

2008-09-11T10:57:00.004-04:00

acum as vrea sa fiu in fotografie. dar ajung eu prin februarie. intre timp, ma duc la film.
hai noroc!