Leviatan

Leviatanul lui Anish Kapoor la Grand Palais, incursiune in abisurile interioare, in burta pamantului sau a monstrului devorator de suflete....
Pentru mine, senzatia temascalului maya, intalnirea dintre mine si mine...

Maestru al operelor monumentale, la intersectia dintre arhitectura si sculptura, Anish Kapoor ne propune prin Leviatanul o coborare in originea fiintei, cu duplicitatea ei esentiala de monstru si inger...

nimicuri zilnice

haute-normandie, martie, anul asta...
seri cu shortcut-uri... cand atingi repede esenta... intelegi imediat...

Livada de Visini

Ce in fond livada asta: o fericire apusa, un entuziasm sfaramat, pierderea atotputerniciei, a invincibilitatii pe care ti le dau tineretea... Moartea livezii e de fapt moartea sperantei ca "ingerii nu te-au parasit", ca se poate scapa de "trecutul care iti apasa pieptul si umerii", ca "viata asta dezlanata si nefericita" poate fi intr-un fel schimbata.

Destinul livezii cu visini e destinul Ranevskaei, distrusa de iubiri pasionale, de hedonism si risipa, de incapacitatea de a infrunta realul, pentru a construi un prezent vivabil. Parasita, cu sufletul ofilit, cum spune ea insasi, Ranevskaia nu poate decat sa se refugieze intr'o lume pe cale de disparitie:

O scumpa, tandra, minunata mea livada!... Viata mea, tineretea mea, fericirea mea, adio!

Si livada mai e si viata lui Firs, batran emblematic al unei lumi care nu mai exista de mult, al finalului atat de dureros si totusi banal al vietii:

Viata a trecut, de parca nici nu am trait...

Am putea intrezari totusi putin optimism in Livada de Visini, daca el nu ar deveni sfasaietor prin ridicol. Ania continua totusi sa spere. Nu ca Sonia din Unchiul Vania, pentru lumea de apoi, ci speranta unei vieti mai bune aici si acum:

Livada de visini e vanduta, nu mai este, e adevarat, dar nu plange mama, ti-a ramas toata viata inainte si ti-a ramas sufletul tau marinimos si imaculat. (...) Vom sadi o alat livada, mai aratoasa decat asta si, cand o vei vedea, o bucurie linistitoare, o bucurie profunda iti va umple sufletul.

Dar alaturi de Petea Trofimov, Ania se pierde si ea in proiectia viitorului si esueaza sa traiasca in timpul prezent. Trofimov, studentul etern, cu ridicolul lui "mai presus de dragoste", nu poate simti fericirea aici si acum, ci nu face decat sa o presimta si in final sa o rateze, sa o lase de trait altora:

Iata fericirea, uite-o, vine, se apropie tot mai mult si mai mult, eu deja aud pasii ei. Si ce daca noi nu o vom vedea, nu o vom recunoaste, e vreo nenorocire? O vor vedea altii!

Livada de visini este dureroasa pendulare intre "prea devreme" si "prea tarziu".

Minunat film ultimul Julio Medem - Habitacion en Roma

Lentoarea

In Lentoarea, Kundera ne arata cum omul modern, in goana produsa de revolutia tehnologica, in alergatura determinata de competitie si piată (in toate dimensiunile ei), devine prizonier al vitezei, implicit al consumului, uitand virtutile lui « a trai pe indelete ». Trei planuri se intrepatrund: istoria unui cuplu capturat in viteza secolului XX, povestea unui amor de o noapte trait la relanti in secolul XVIII si prima incursiune in lumea occidentala a unui cercetator ceh imediat dupa 1989 (parcursul lui reflectand o lume intermediara intre viteza lui azi şi dilatarea timpului in secolele trecute).

In acest roman, Kundera de reda lentoarea ca mijloc de a salva savoarea trairii si memoria ei.

Există o legătură ascunsă între lentoare şi memorie, între viteză şi uitare. Să luăm o situaţie cât de poate de banală : un om merge pe stradă. Deodată vrea să-şi amintească ceva, însă memoria nu-l ajută. În clipa aceea, din reflex încetineşte pasul. În schimb, cine vrea să uite un incident penibil pe care tocmai l-a trăit grăbeşte involuntar pasul, vrând parcă să se depărteze de ceea ce, în timp, să află încă prea aproape de el. În matematica existenţală, această experienţă se exprimă prin două ecuaţii elementare : nivelulo lentoarei este direct proporţional cu intensitatea memoriei ; nivelul vitezei este direct proporţional cu intensitatea uitării.