Chiapas: saracie, analfabetism si vegetatie luxurianta

Unul dintre cele mai bogate state ale Mexicului si una dintre cele mai sarace populatii ale Mexicului. Paradox latino american devenit rutina: petrol, gaz, cafea, porumb, vite, lemn, tursim, toate in mainile unui grup restrans, versus agricultura de subzistenta, abandon scolar, malnutritie. 80% din populatia Chiapsului (indigeni in mare majoritate, evident) traieste fara electricitate (cand Chiapsul produce 30% din energia electrica a Mexicului), fara ingrijire medicala si chiar fara apa potabila (sic!). 80% din copii sufera de malnutritie, 60% muncesc de la varsta de 5-6 ani, iar o treime sunt nescolarizati.

Turisti in Chiapas, vedem minunatele peisaje muntoase, Pacificul, jungla, vegetatia luxurianta, misterioasele si romanticile temple maya, si nu vedem, sau ne facem ca nu vedem precaritatea pe care o traiesc oamenii.

Pentru asta m-am oprit in Chiapas (ar fi fost acelasi lucru in Guatemala, dar nu am avut oportunitatea) sa lucrez 1 luna ca voluntar in proiecte de prevenire a abandonului scolar. O luna de cultura, politica si angajament social mexican. Si ceva tequila:)).

Yaxchilan

Despre Yaxchilan (in traducere libera Pietrele Verzi) am sa spun doar ca e cel mai romantic site maya pe care l-am vazut. La granita cu Guatemala, pe malul raului Usumacinta (se ajunge numai cu barca), Yaxchilan ramane in mare majoritate acoperit de jungla, cu foarte putine constructii excavate, un model de site, unde grija pentru selva si biosfera ei e mai mare decat goana dupa turisti...

Asa ca in Yaxchilan te poti trezi singur in mijlocul junglei si al ruinelor, fapt de negandit in alte locuri.


Aliat al Tikalului si adversar al Palenque, Yaxchilan a cunoscut apogeul in 750, fiind un important centru cultural si artistic. Acoperit apoi de jungla, a fost redescoperit la sfarsitul secolului XIX, dar a fost lasat in pace o buna perioada de timp. Chiar si azi, dupa numeroase investigatii si excavatii, Yaxchilan ramane intr-o proportie covarsitoare ascuns sub padure.
In "piata centrala" a orasului, la umbra zecilor de Ceiba, sau in potecile laturalnice inaintand in jungla, simti bucuria naturii si romantismul unei lumi pierdute...

Tikal

Fara indoiala, unul dintre cele mai spectaculoase orase maya. Atat prin inaltimea templelor (cel mai inalt de 59 m si altul de 47 de metri), prin intaniderea lui, cat mai ales prin biosfera parcului natural: selva in toata splendoarea ei, maimute urlatoare si maimute paianjean, papagali, jaguari si pantere (pe cele din urma evident nu le-am vazut).

Vorbeam despre relatia mayasilor cu natura, dar de fapt, la o privire mai atenta, ipocrizia e mereu aceeasi: venerau copacii si totusi au defrisat la greu peste tot pentru a putea cultiva (in Tikal, de exemplu, in 800 dupa Cristos, traiau 100.000 de oameni, care trebuiau sa manance. Cum? distrugand padurea si plantand porumb); venerau animale, dar le mancau fara nicio problema...In Tikal, ca in toate celelalte orase maya, distrugerea naturii si suprapopularea au condus la abandonarea treptata a locului si la caderea lui in ruina (plus faptul ca in Tikal, toate resursele de apa proveneau exclusiv din stocarea ploii - cand nu ploua, se murea:((. Asta undeva prin 900, dupa 600 de ani de extindere si 200 de dominatie infloritoare asupra intregii zone.

Banane si razboi civil

Guatemala, o tara cu adevarat turmentata, impietrita in statut de bananiera de catre United Fruit Company (UFC), interesele americane si propria coruptie.

In 1950, pamanturile Guatemalei apartineau in proportie de 80% unor companii straine, UFC fiind cea mai puternica. 15% se aflau in mainile marilor proprietari guatemalteci si doar 5% apartineau marii majoritati a populatiei. Cum s-ar spune, un fel de Ev Mediu, unde sintagma reforma agrara era complet necunoscuta.

In 1952, Jacobo Guzman, presedinte progresist, indrazneste sa nationalizeze pamanturile necultivate ale companiilor straine (principala vizata fiind UFC) si intreprinde o reforma agrara, anume improprietareste 100.000 de familii guatemaltece cu cate 9 hectare de pamant fiecare.

Dar, in 1954, CIA (unii responsabili CIA erau actionari UFC) organizeaza o lovitura de stat impotriva lui Guzman - acuzat de comunism - si il impune la putere pe colonelul Castillo Armas (nume de-a dreptul simbolic:)), care reda pamanturile vechilor proprietari.

Si asa, in anii 1960, se nasc guerilele rurale (de stanga, evident - cum dracu sa nu fi de stanga intr-o tara ca asta!), care incearca sa obtina pe calea arñelor, ceea ce este imposibil de obtinut pe cale legale: Pamantul!


Razboi civil timp de 36 de ani: 200.000 de morti si disparuti, escadroane ale mortii organizate de guvernele de dreapta in numele combaterii comunismului, in bine cunoscuta si ucigasa Doctrina a Securitatii Nationale, masacre si deplasari fortate de populatii indigene (pe de o parte, intrucat populatia indigena sustinea guerilele, pe de alta parte, scopul era sa impiedice diferitele populatii sa comunice intre ele, intrucat vorbesc limbi diferite), trafic de drog ( si de o parte si de alta - de, de undeva trebuia sa-si ia oamenii banii pentru arme), tortura etc.

Prinsa intre guerile si armata, populatia indigena a fost evident principala victima, reprezentand 80% din persoanele ucise sau disparute in cei 36 de ani de razboi!

In 1996, finalul razboiului civil a marcat si nasterea unei comisii de adevar: Comission de Esclarecimiento Historico, care in 1999 a publicat raportul sau Guatemala: Memoria y Silencio
http://shr.aaas.org/guatemala/ceh/report/spanish/toc.html

Dar despre importanta si eficienta acestei comisii, in episodul viitor!

Rogoberta Menchu

Premiu Nobel pt pace in 1993, Rigoberta Menchu s-a nascut in Guatemala, intr-o familie saraca, populatie quiche, si a inceput sa munceasca de la varsta de 5 ani pe plantantii, impreuna cu mama si fratii ei. Unii dintre ei mor din cauza conditiilor infecte de munca, mama este asasinata, iar Rigoberta decide la varsta de 14 ani sa invete spaniola, pentru a putea sa-si spuna povestea. Implicata in apararea drepturilor populatiei indigene din Guatemala, Rigoberta va deveni purtatoarea lor de cuvant in presa americana si europeana si la ONU. Cartea ei, Me llamo Rigoberta Menchú, y así nació mi conciencia, a reprezentat unul din principalele manifeste ale populatiei indigene din Guatemala, in anii 80. Rigoberta Menchu, model de lupta impotriva sistemului, dinauntrul sistemului.

PS: Atropologul american David Stoll pune la indoiala biografia Rigobertei. Dupa el, nu a copilarit pe plantantii, ci intr/un colegiu religios, unde a invatat spaniola. Iar familia ei nu ar fi fost atat de saraca... De interogat! In orice caz, cartea lui Rigoberta Menchu y la historia de todos los guatemaltecos pobres a cauzat o intreaga polemica...

Un poco de historia mexicana 3 Mayasii

PALENQUE

COBA

TULUM

Am intrat in teritoriile maya. Asta inseamna Yucatan, Chiapas, Guatemala si Honduras. Prima regiune am cunoscut-o anul trecut cu Chicen Itza (inalt, imens, dar transformat intr-un fel de targ si mult prea excavat pentru gustul meu), Tulum (in culori vii pe malul Caraibelor – unicul templu situat la ţarm, intr-un fel cel mai romantic, cu plaja lui ascunsa intre stanci) si Coba (poate cel mai spectaculos prin salbaticie şi densitatea selvei). Anul acesta am continuat in Chiapas, cu Palenque, in mijlocul junglei, poate cel mai impresionant pana acum, avand in vedere vegetatia si plasarea lui la poalele muntilor. Si extrasezonul, care goleste locul de turisti si te lasa in intimitatea aceastei cetati mayase.
Bun, ce e cu mayasii astia si de ce sunt atat de iubiti in Mexic? Urmasi ai unor triburi asiatice migratoare, stabilite aici dupa traversarea stramtorii Bering (undeva prin 2000 inainte Cristos), mayasii au dezvoltat un imperiu infloritor intre 250 şi 900 era noastra. Pentru o vreme indelungata, asta inainte de 400, erau guvernati de preoti, iar procesiunile religioase si meditatia constituiau principalul aspect al vietii mayasilor. Lucru care a continuat si dupa 400, chiar daca diversele triburi maya au inceput sa se lupte intre ele, iar conducerea statelor a fost preluata de razboinci. In cetatile maya se traia intr-un puternic cult al naturii, fiecare element natural fiind reprezentat de un zeu: pamant, aer, foc, apa, arbore, noapte, ploaie, soare, pasare, jaguar etc. Toate aceste elemente erau venerate constant, iar mayasii traiau intr-un adevarat respect pentru natura, tradus prin ritualuri, incantatii, dansuri, dar şi prin sacrificii animale si umane. Lumea lor se numara in cicluri precise de final si inceput de lume, determinate de intoarcerea sau aparitia diversilor zei, iar viata lor era marcata de o puternica legatura cu cosmosul si dimensiunile lui. Detineau o scriitura hielogrifica elaborata si o vasta literatura (arsa de spanioli), erau talentali matematiciani si astronomi si buni navigatori.
Pentru mexicanii de azi, mayasii reprezinta in primul rand o viata spirituala intensa, traita pentru armonia cu natura, o forma de rezistenta la aspectele negative ale modernizarii, o uniune cu lumea de dicolo si cu elementele cosmosului. Omul, inteles ca un fragment al unei unitati transcendentale, in care fiinta umana se contopeste cu tot ce o inconjoara, vizibil sau invizibil. Bun, ca multe dintre civilizatiile precolumbiene, cea mayasa a cunoscut o criza importanta dupa 900, multe dintre cetati fiind pur si simplu abandonate. Presupusele cauze: suprapopularea alaturi de epuizarea resurselor. Si poate superstitiile legate de ciclurile religioase... Apoi, peste mayasi au venit toltecii si o alta epoca tolteco-mayasa s-a derulat in aceeasi cultura de venerare a naturii, pana la venirea spaniolilor, cand, din pacate, cam totul a ars...

Un poco de historia mexicana 2 Aztecii

Peste zapoteci si mixteci au venit, undeva prin 1300, aztecii (sau mexica). Oameni ai Azatlanului, taram mitic niciodata identificat (unii il plaseaza intr-o insula din vestul Mexicului, dar nimic nu e sigur), aztecii s-au asezat initial, « condusi de o pasare colibri » in actualul Ciudad de Mexico, fondand Mexico-Tenochtotlan, care urma sa devina pe la 1500 cel mai mare oras al lumii (300.000 de locuitori, mai mult decat in Paris sau Constantinopol). Dupa ce peiscuitul si vanatoarea nu le-au mai ajuns, aztecii s-au facut razboinici, inaintand incet, incet, de fapt destul de repede, pe intreg teritoriul actual al Mexicului, punand bazele unui imens imperiu si supunandu-i, mai mult sau mai putin, pe zapoteci, mixteci, mayasi si altii…
Popor razboinic, aztecii au facut din cucerirea altor teritorii un adevarat cult, care mergea mana in mana cu ritualurile lor de glorificare a zeilor. Dincolo de nevoia de resurse, razboiul insemna human ressources, adica recrutare pentru sacrificiile umane destinate diversilor zei. Nasterea omului trebuia marcata de o adorare constanta a creatorilor, iar principala ofranda era sangele. Mai intai propriul sange, de aici cultura piercingului, apoi sangele altora si mai ales inima altora, care era smulsa pe viu si oferita, cat inca mai palpita, divinitatilor. Asa ca, de exemplu, in Mexico-Tenochtotlan, in 17 ani (intre 1486-1503) 20.000 de mii de prizonieri au fost sacrificati numai in cinstea zeului Soare… Barbari rau am putea spune… Dar ce sa facem daca aveau un puternic cult al mortii, care nu se aplica doar altor triburi ci si lor insisi. Astfel, in fiecare an, un tanar era ales, purificat, devenind vocea zeilor si fiind sacrificat apoi, dupa 12 luni de viata de huzur, in bucuria generala, moartea sa reprezentand suprema onoare la care aspira intreaga comunitate… Barbari si bizari…
Dar, dincolo de asta, aztecii au lasat in urma arta, literatura (pacat ca au ars-o masiv spaniolii), minunate piramide (multe rase si ele de aceeasi spanioli) si mai mult, un model de oras similar Romei antice, prin baile publice (da, aztecii se spalau in fiecare zi si au fost de-a dreptul dezgutati de jegul conchistadorilor), bibliotecile si centrele lor de creatie.
Si totusi, predilectia lor pentru razboi, sange si sacrificii umane le-a adus multi dusmani, unii dintre ei facand alianta cu spaniolii si contribuiand la caderea imperiului aztec si la desparitia acestei civilizatii…

Un poco de historia mexicana 1

Mixtecii au invadat o parte din teritoriile zapotece, undeva prin 900 A.D. Erau renimiti pentru prelucrarea metalului si mai ales pentru bijuteriile lor. Au trait in relativa armonie cu Zapotecii si si-au scris istoria in cateva codex, printre putinele care au supravietuit cuceririi spaniole. Au fost la randul lor invinsi si ocupati de Azteci si s-au aliat apoi cu spaniolii, care treptat, treptat, i-au decimat... sau aproape. Ca si urmasii zapotecilor, indienii mixteci mai traiesc azi in muntii din Oaxaca, dar cultura lor e pe cale de disparitie.

un poco de historia mexicana

In Oaxaca, prin 500 inainte de Cristos, au fost Zapotecii: sedentari, agricultori pasnici si cinstiti, ocupati mai mult cu gradinaritul decat cu sangele... in alte parti unii erau mai razboinici si mai violenti, dar Zapotecii, ei bine, nu, pe ei ii interesa linistea...si apoi iubeau arta, astronomia, matematica si hielogrifele (da, au scris inainte si la fel de bine ca mayasii). dar si mai mult iubeau fasolea, dovleacul, cacauoa, si evident ardeiul (pe preferinta picant).

Monte Alban a atins epoca de glorie undeva intre 300 si 700 dupa Cristos, la fel ca Mitla, centru religios al blanzilor Zapoteci. aici sacrificiile umane nu existau, dimpotriva, erau aproape crestini; iar daca le luam in calcul preocuparile: scrisul, desenul, pacea, pot fi considerati un fel de europa noastra de azi in plina civilizatie precolumbiana.

Dar peste ei au venit aztecii, un fel de chinezi de azi, doar ca foloseau violenta si nu puterea economica... si, pana la urma, Monte Alban s-a transformat intr-un mare cimitir, iar Mitla a devenit o vreme altarul sacrificiilor umane...

Pe urma au venit spaniolii si Zapotecii au dat-o rau in bara, s-au aliat cu ei pentru a scapa de masacrul aztec. Dar stim cu merge istoria, lupta impotriva unui masacru, se lasa mereu cu altul...