sâmbătă, 31 decembrie 2011

Un poco de historia mexicana 3 Mayasii




PALENQUE


COBA




TULUM




Am intrat in teritoriile maya. Asta inseamna Yucatan, Chiapas, Guatemala si Honduras. Prima regiune am cunoscut-o anul trecut cu Chicen Itza (inalt, imens, dar transformat intr-un fel de targ si mult prea excavat pentru gustul meu), Tulum (in culori vii pe malul Caraibelor – unicul templu situat la ţarm, intr-un fel cel mai romantic, cu plaja lui ascunsa intre stanci) si Coba (poate cel mai spectaculos prin salbaticie şi densitatea selvei). Anul acesta am continuat in Chiapas, cu Palenque, in mijlocul junglei, poate cel mai impresionant pana acum, avand in vedere vegetatia si plasarea lui la poalele muntilor. Si extrasezonul, care goleste locul de turisti si te lasa in intimitatea aceastei cetati mayase.
Bun, ce e cu mayasii astia si de ce sunt atat de iubiti in Mexic? Urmasi ai unor triburi asiatice migratoare, stabilite aici dupa traversarea stramtorii Bering (undeva prin 2000 inainte Cristos), mayasii au dezvoltat un imperiu infloritor intre 250 şi 900 era noastra. Pentru o vreme indelungata, asta inainte de 400, erau guvernati de preoti, iar procesiunile religioase si meditatia constituiau principalul aspect al vietii mayasilor. Lucru care a continuat si dupa 400, chiar daca diversele triburi maya au inceput sa se lupte intre ele, iar conducerea statelor a fost preluata de razboinci. In cetatile maya se traia intr-un puternic cult al naturii, fiecare element natural fiind reprezentat de un zeu: pamant, aer, foc, apa, arbore, noapte, ploaie, soare, pasare, jaguar etc. Toate aceste elemente erau venerate constant, iar mayasii traiau intr-un adevarat respect pentru natura, tradus prin ritualuri, incantatii, dansuri, dar şi prin sacrificii animale si umane. Lumea lor se numara in cicluri precise de final si inceput de lume, determinate de intoarcerea sau aparitia diversilor zei, iar viata lor era marcata de o puternica legatura cu cosmosul si dimensiunile lui. Detineau o scriitura hielogrifica elaborata si o vasta literatura (arsa de spanioli), erau talentali matematiciani si astronomi si buni navigatori.
Pentru mexicanii de azi, mayasii reprezinta in primul rand o viata spirituala intensa, traita pentru armonia cu natura, o forma de rezistenta la aspectele negative ale modernizarii, o uniune cu lumea de dicolo si cu elementele cosmosului. Omul, inteles ca un fragment al unei unitati transcendentale, in care fiinta umana se contopeste cu tot ce o inconjoara, vizibil sau invizibil. Bun, ca multe dintre civilizatiile precolumbiene, cea mayasa a cunoscut o criza importanta dupa 900, multe dintre cetati fiind pur si simplu abandonate. Presupusele cauze: suprapopularea alaturi de epuizarea resurselor. Si poate superstitiile legate de ciclurile religioase... Apoi, peste mayasi au venit toltecii si o alta epoca tolteco-mayasa s-a derulat in aceeasi cultura de venerare a naturii, pana la venirea spaniolilor, cand, din pacate, cam totul a ars...

luni, 26 decembrie 2011

Un poco de historia mexicana 2 Aztecii

Peste zapoteci si mixteci au venit, undeva prin 1300, aztecii (sau mexica). Oameni ai Azatlanului, taram mitic niciodata identificat (unii il plaseaza intr-o insula din vestul Mexicului, dar nimic nu e sigur), aztecii s-au asezat initial, « condusi de o pasare colibri » in actualul Ciudad de Mexico, fondand Mexico-Tenochtotlan, care urma sa devina pe la 1500 cel mai mare oras al lumii (300.000 de locuitori, mai mult decat in Paris sau Constantinopol). Dupa ce peiscuitul si vanatoarea nu le-au mai ajuns, aztecii s-au facut razboinici, inaintand incet, incet, de fapt destul de repede, pe intreg teritoriul actual al Mexicului, punand bazele unui imens imperiu si supunandu-i, mai mult sau mai putin, pe zapoteci, mixteci, mayasi si altii…
Popor razboinic, aztecii au facut din cucerirea altor teritorii un adevarat cult, care mergea mana in mana cu ritualurile lor de glorificare a zeilor. Dincolo de nevoia de resurse, razboiul insemna human ressources, adica recrutare pentru sacrificiile umane destinate diversilor zei. Nasterea omului trebuia marcata de o adorare constanta a creatorilor, iar principala ofranda era sangele. Mai intai propriul sange, de aici cultura piercingului, apoi sangele altora si mai ales inima altora, care era smulsa pe viu si oferita, cat inca mai palpita, divinitatilor. Asa ca, de exemplu, in Mexico-Tenochtotlan, in 17 ani (intre 1486-1503) 20.000 de mii de prizonieri au fost sacrificati numai in cinstea zeului Soare… Barbari rau am putea spune… Dar ce sa facem daca aveau un puternic cult al mortii, care nu se aplica doar altor triburi ci si lor insisi. Astfel, in fiecare an, un tanar era ales, purificat, devenind vocea zeilor si fiind sacrificat apoi, dupa 12 luni de viata de huzur, in bucuria generala, moartea sa reprezentand suprema onoare la care aspira intreaga comunitate… Barbari si bizari…
Dar, dincolo de asta, aztecii au lasat in urma arta, literatura (pacat ca au ars-o masiv spaniolii), minunate piramide (multe rase si ele de aceeasi spanioli) si mai mult, un model de oras similar Romei antice, prin baile publice (da, aztecii se spalau in fiecare zi si au fost de-a dreptul dezgutati de jegul conchistadorilor), bibliotecile si centrele lor de creatie.
Si totusi, predilectia lor pentru razboi, sange si sacrificii umane le-a adus multi dusmani, unii dintre ei facand alianta cu spaniolii si contribuiand la caderea imperiului aztec si la desparitia acestei civilizatii…

vineri, 23 decembrie 2011

Tot Octavio Paz

NINA
Nombras el árbol, niña.
Y el árbol crece, lento,
alto deslumbramiento,
hasta volvernos verde la mirada.

Nombras el cielo, niña.
Y las nubes pelean con el viento
y el espacio se vuelve
un transparente campo de batalla.

Nombras el agua, niña.
Y el agua brota, no sé dónde,
brilla en las hojas, habla entre las piedras
y en húmedos vapores nos convierte.

No dices nada, niña.
Y la ola amarilla,
la marea de sol, en su cresta nos alza,
en los cuatro horizontes nos dispersa
y nos devuelve, intactos,
en el centro del día, a ser nosotros.

Octavio Paz

Descopar ce-ar fi trebuit deja sa stiu... Octavio Paz, poet mexican de talia lui Neruda, premiu Nobel in 1990...

MAS ALLA DEL AMOR
Todo nos amenaza:
el tiempo, que en vivientes fragmentos divide
al que fui del que seré,
como el machete a la culebra;
la conciencia, la transparencia traspasada,
la mirada ciega de mirarse mirar;
las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba, el agua, la piel;
nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,
murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.

Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,
ni el delirio y su espuma profética,
ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.

Más allá de nosotros,
en las fronteras del ser y el estar,
una vida más vida nos reclama.

Afuera la noche respira, se extiende,
llena de grandes hojas calientes,
de espejos que combaten:
frutos, garras, ojos, follajes, espaldas que relucen,
cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.

Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,
de tanta vida que se ignora y se entrega:
tú también perteneces a la noche.
Extiéndete, blancura que respira, late,
oh estrella repartida,
copa,
pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,
pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.

marți, 20 decembrie 2011

alta liniste





Alta liniste, alt no man's land... Mazunte si micul sau golf pierdut intre munti... Loc de adormit neuronii si de exaltat simturi...