ne pierdem zilnic in goana de-a stanga, de-a dreapta, in ritmul bezmetic al orasului, partituri de to do things, iluziile lui 'a avea', oameni alienati de parvenire... ne pierdem zilnic poezia, sensul lui a fi aici si acum, liberi, asumati si indiferenti la necioplirea altora, dezgoliti de ambitii, putere, nevroze...
viata zvacneste trepidant in contradictii si framantare si uitam...
uitam ca ajunge un zambet pentru a da bucurie in lume, ca ajunge o ploaie de august pentru a spala frustrarile, ca ajunge o privire spre mare pentru a intelege netulburarea starii dintai, ca ajunge o moarte pentru a simti in acelasi timp efemerul si efervescenta vietii, ca ajunge - si asta e enorm - sa ai prieteni, umeri ai calatoriei tale, ca o clipa de dragoste e mai puternica decat ani de suferinta, ca suntem tineri mereu, ca nimic nu ne poate stinge... nici macar uitarea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
asa e, perfect de acord :)
doar k cei mai multi, aia la care te si gandesti tu de fapt cand scrii chestiile astea (intuiesc), nici macar n-au avut in patrimoniul firescului puzderia de lucruri pe care noi, normalii_frumosi (nu e nicio infatuare la mijloc), le pierdem prin contagiune cu viata... e greu sa traiesti liber si in principiu te cam nasti cu asta sau nu...
Trimiteți un comentariu