miercuri, 19 noiembrie 2008

Intre pauze de fericire

Autoportretele Francescai Woodman sunt cel mai puternic univers poetic pe l-am gasit in ultima vreme. Rasuna din el cautarea si deopotriva fuga de sine, erotismul ca evadare din realitate, paradoxul unui cinism romantic. Imaginile povestesc insingurarea umane si neasumarea de sine. Umbre, suvite de par, blur-uri voaleaza fata acestei tinere, a carei viata se poarta intr-o lume interioara care nu relationeaza decat cu spatii vidate de alte sufluri umane. Respiram aici misterul si povara dualitatii noastre, fragmentarea sensurilor si dedublari dureroase ale eu-lui. Totul sub semnul unei treceri imuabile, intr-un spatiu ros de batranete si singuratate. Unica solaritate : dizolvarea temporara intr-o lume fantastica, dizlocata de precaritatea cotidianului.

Uneori, intre pauze de fericire, Francesca Woodman sunt eu.



luni, 17 noiembrie 2008

aglutinare

Absenta vinului din existenta umana ar adanci sentimentul de singuratate si de « ciobire » a fiintei. Imaginatia sau pierderea controlului sunt potentate, ce-i drept, si de alte lichioruri euforizante, canepi delirante, prafuri energizante, sau chimii psihedelice. Niciuna nu raspunde insa nevoii de unificare cu ceilalti, asa cum o face vinul. Paharele astea sunt alcoolul lui « a imparti », raspund unui ritual de imperechere. Gratia vinului consta in sentimentul de aglutinare cu ideile, proiectiile si erotismul celui care bea langa tine.

vineri, 14 noiembrie 2008

pe bicla


Asta e transportul meu in comun din ultimele zile. Da, da, vedeti bine: bicicletele publice! Mai ieftin ca orice: 5 Euro pe saptamana, te dezanchilozezi putin si poti ramane fara probleme in stare de ebrietate. Plus ca ai alte satisfactii: gata fac sport, poate slabesc 2 kilograme in 500 de metri la vale; salvez, domne, planeta, nu mai sunt o bestie poluanta; respir mai mult in aer liber, chiar daca respir esapament; si scap si de lecturile care-mi ocupau jumatatile de ora din metrou sau din autobuz. Adica am o scuza ca n-am citit nimic o zi intreaga: de, m-am dat cu bicla!
Ce-i drept, daca stai ca mine, in varf de deal, ai pus-o cand te-ntorci acasa. Iti vine s-o arunci dracu de bicicleta, s-o lasi in prima statie si sa-ti aprinzi o tigara. In momentul asta, militantismul ecologist, angajamentul sportiv si promisiunea unei vieti sanatoase se duc pe apa sambetei si ma intorc in pestilentialul metrou parizian, sa ma intoxic cu aglomeratia, lenevia si mirosul de transpiratie.
Si totusi, fie si numai la vale, ma bucur de sistemul de bicle publice, ii urez viata lunga, colonizare placuta si succesuri nebanuite.