pentru cei care nu au fost

casele elfului

ce e frumos dupa casele elfului e ca nu merg niciodata la birou. mananc ciorba sa ma dreg, stau cu ochii-n tavan si caut alaturari de cuvinte care sa-i farmece pe elfi data viitoare.

elfii sunt printre cei mai frumosi oameni.

si de aseara ne-am deschis pentru orice act artistic! adica nu mai suntem un cerc de scriitori exclusivisti. am devenit un patrat de artisti inclusivisti. de data asta am lipit pe pereti autoportrete din joy division. adica mi-am redecorat peretii.

cine si cu ce se inscrie pentru data viitoare?

autoportret de omorat gandaci

vecinul de la 10 a facut dezinsectie. asa ca m-au invadat gandacii de bucatarie. n-am mai avut gandaci de 4 ani. credeam ca s-au dus vremurile alea.
pe urma e sezonul gandacilor zburatori. nu-nteleg cum zboara fraierii astia pana la 9 si tocmai la mine gasesc balconul deschis. mi-a spus mama sa-mi pun plasa. n-am vrut, cica am nevoie de aer. in fiecare seara omor cate unul cu conversul.
pana una alta mi-am facut un portret fara lumina, cu maini care de maine se apuca de exterminare. ba pardon, de poimaine, ca maine gazduiesc elfi in gandacime.
mai veniti?

De ce mi-a placut BECKETT si mi-e indiferent azi

Nu cred in ostilitatea universului, nici in absurditatea lui. Tot ce vreau pot sa am. Tot ce-mi doresc mi se-ntampla, chiar daca uneori prea tarziu. Hazardul nu exista decat in masura in care il construiesti singur. Deterministii ma plictisesc.

La Beckett imi placea pe vremuri sfarseala pe care o da inutilitatea asteptarii. Azi stiu ca nu asteptarea e sensul, ci actiunea. Asteptarea e o balta care lasa loc emotiei trecutului si transfigureaza viitorul in sensul lucrurilor deja intamplate. Vladimir si Estragon se mutileaza in asteptare. Nenumitul se auto-reduce la stadiul de larva si crede ca numai cuvintele ii pot asigura supravietuirea. Hamm il injura pe Dumnezeu care a murit si Clov vede peste tot o singuratate gri.

Prefer mutilarea lui “a fi azi”. Nu exista nimic mai artistic decat a trai.

Inainte imi placeau cartile cu fiinte esuate in nu stiu ce naufragiu cosmic, ingramaditi in propriile bule de nesperanta, ghilotinati de nefericire ingropati inainte de viata. Omul lui Beckett, cu deriva si grotescul lui, imi parea atunci fermecator. Azi nu-l gasesc decat ridicol si ireal. Acesti eroi rataciti in propriul derizoriu, care nu regreta si nu doresc nimic, resemnate jucarii ale destinului, neputinciosi in a se sustrage de la mizeria conditiei umane, toate astea sunt acum stangacii ale nimicului.

Iar cand imi dau din cand in cand tarcoale (nimeni nu e perfect), cand ma tenteaza cu imaginea vietii ca forma de regresie inceputa la nastere, atunci ma duc sa ma joc cu orice-mi iese in cale, sa ma bucur ca am bicicleta, ca-mi stralucesc ochii cand pap cirese, ca prietenii mei poarta in ei visele lumii, ca n-am sa fiu niciodata singura, ca nu vreau sa mor.

blog II - ce face omul face si maimuta

De ce l-am facut?
1. Mi-am imitat anturajele defecte. Ce face omul face si maimuta dar mai prost
2. Sa am o motivatie serioasa pentru frecatul mentei
3. Pentru ca pe blog se poate plagia fara sa intri la puscarie sau fara sa-ti iei amenda penala (credeti ca ma depisteaza astia de la wordpress?)
4. Sa nu risipesc nimic din ce-i insuficient pentru a fi pe bune sau pentru a ramane intim
5. Ca sa ma dedublez cat am chef si sa nu mai acuze nimeni de instabilitate
6. Ca sa-mi permit cu lejeritate mediocritatea
7. Si sa-mi contorizez zilele in care merg la birou. Daca nu scriu pe blog, atunci sigur sunt in vacanta

Gata, am ajuns la un numar fatidic!
Dar mai ales pentru ca-mi place sa ma joc: zaruri pe dezbracate, sticla, de-a casele elfului, de-a mama si de-a tata, de-a poezia, parasuta, posibilul si acum de-a blogul.

Fie, puteti sa ma venerati!