Comedianti prin pasivitate sau prin inconstienta cu care devin prizonieri ai unui conflict politic, dublat de unul interior, al negasirii si dezradacinarii. In Haitiul dictatorial al lui Papa Doc Duvallier, Green ne ofera fresca unei caderi in infern, a unei lumi sociale si personale ruinate de violenta si haos. O lume in care planeaza inactiunea, unde personajele sunt impermeabile cauzelor si propriilor cautari, unde cinismul se afla la tot pasul, atat de ieftin si frecvent, intrand in compozitia oricarei stari si miscari umane.
« Cand eram copil, credeam in Dumnezeuul crestin. Viata la umbra lui era ceva foarte serios – il vedeam intrupat in fiecare tragedie. Facea parte din lacrimae rerum ca o figura gigantica intrezarita printr-o negura deasa. Acum, cand ma apropiam de sfarsitul vietii mele, numai simtul umorului imi ingaduia uneori sa cred in El. Viata era o comedie, nici de cum tragedia pentru care ma pregatisem, si aveam sentimentul ca toti cei care ne imbarcasem pe vasul acesta cu nume grecesc eram impinsi de un farsor tiranic spre un deznodamant ultra-comic”.
In atmosfera halucinanta a unui Haiti violent, animat de ritualuri voodoo, de militiile Tontons Macoute, tortura, rom si relatii adultere, Mr. Brown, proprietarul unui hotel de lux cazut in ruina, se lasa antrenat in propria distrugere. Fara directie, idealuri, depeizat, Brown traieste alaturi de Martha (sotia unui ambasador obez) o dragoste obositoare si aproape de boala.
« Ma intrebam vazand-o pe Martha de ce viata noastra semi-comuna avusese atata importanta. Imi parea ca apartinea exclusiv Port-au-Prince, tenebrelor si terorii starii de urgenta, telefoanelor care nu functionau, militienilor Tontons Macoute ascunsi in spatele ochelarilor negri, violentei, nedreptatii si torturii. Asemanatoare anumitor vinuri, dragostea noastra nu putea nici sa se maturizeze, nici sa calatoreasca ».
Finalul ultra-comic pronat de comediantii lui Green nu este pana la urma decat un strigat de disparare, intr-o tristete fara granite, intr-un universal fara rost.
